Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a dus astăzi la sediul Agenției Naționale de Integritate, după ce instituția a acuzat-o de conflict de interese.
Ei bine, Clotilde Armand susține că totul este un joc politic și că „cel care a făcut sesizarea împotriva mea este fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, multiplu inculpat pentru dosare de corupție în urma plângerilor mele penale”.
„Am venit astăzi la sediul ANI pentru a afla de ce mi-au fost încălcate drepturile. Vreau să aflu ce s-a întâmplat cu punctele mele de vedere pe care le-am trimis la această instituție. Respect ANI, respect legea, dar am nevoie de informații suplimentare. În acest moment știu un singur lucru cert, că cel care a făcut sesizarea împotriva mea este fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, multiplu inculpat pentru dosare de corupție în urma plângerilor mele penale. Acest lucru cred că spune multe.
Sunt în situația în care am aflat dintr-un comunicat de presă că a fost sesizat parchetul și prefectul, nu mi s-a transmis nimic oficial. Eu am pus la dispoziția inspectorului ANI toate documentele cerute și punctul meu de vedere argumentat, de ce pot conduce un proiect pe fonduri europene. Un proiect anti-șpagă la nivelul Primăriei Sectorului 1 pentru a preveni corupția în rândul funcționarilor publici.
Suntem într-un moment în care PNL și PSD au ajuns să controleze instituțiile statului și le folosesc ca arme împotriva adversarilor politici. Campania electorală a început mai devreme. Înțeleg care este miza atacul și faptul că am deranjat pe mulți politicieni conectați de zeci de ani la banii primăriei Sectorului 1. Romprest este doar un exemplu unde prejudiciul este de 1 miliard lei.
Festivalul manipulării PSD și PNL al opiniei publice a început și continuă. Refuz să cred că ANI a intrat în jocul politic.
Stimați pesediști și peneliști, contractele voastre cu Primăria s-au terminat. Sunteți istorie și voi veni după fiecare dintre voi ca să plătiți pentru faptele voastre. Exact cum am făcut și cu fostul primar”, Clotilde Armand.
Astăzi Clotilde Armand s-a dus la sediul ANI! 'Înțeleg care este miza atacului și faptul că am deranjat pe mulți politicieni conectați de zeci de ani la banii primăriei Sectorului 1'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 08-11-2022 12:58
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



