Este vorba de Răzvan Ioan Boanchiș, care spune despre Popescu că „s-a îmbogățit cinstit, falimentând tot”.
„Una-alta tot de împărțit, nu de înmulțit, cu Eminescu a avut și un tefeleu consacrat, C.T. Popescu.
Tefeleul de vârsta bunicilor de tefelei e și el împotriva grațierii, după ce s-a îmbogățit cinstit, falimentând tot.
Prin 2013, Popescu a scris că Eminescu era ateu, argumentând cu niște versuri din “Imparat și Proletar”. “Religia, o frază de dânșii inventată/Cu a ei putere să vă aplece-n jug” și tot așa. În “Imparat și Proletar” sunt trei personaje. Împăratul, Proletarul și Poetul. Beleaua e că omul de cultură Popescu le-a confundat, atribuind Poetului discursul Proletarului. Jenibil! Bine că nu l-a confundat pe Dumitru Tinu cu Fathi Taher! Istorioară proletarului tenisman a făcut valuri în băltoaca noastră literară. Criticii au râs de s-au stricat. Unii pe blat, fiindcă le era teamă de intelectualul Popescu, alții pe față. Alex Ștefănescu (altfel un tip alunecos, m-a mirat atitudinea lui) a strecurat întâmplarea într-o carte.
Există ingineri geniali, care s-au remarcat inclusiv în artă, și ingineri șurubari. Ozenistul în gecuță de fochist e un șurubar. Ce Te Prostești, C.T. Popescule!”, scrie Boanchiș, pe national.ro.
Vezi și Cea mai mare bancă din România se află în picaj
Celebrul comisar Traian Berbeceanu AVERTIZEAZĂ: „O să vină vremea, curând”
Adevărul despre Cristina Tunegaru, profesoara care a criticat-o pe Firea. Detaliile ascunse de presă


















