Răzvan Dumitrescu și Mircea Badea au prezentat în emisiunea „Ediție Specială” un nou caz de clasare efectuat de Cătălin Zăvoianu, șeful procurorilor din Caracal.
Un avocat a fost împușcat la vânătoare, iar cazul a fost clasat pentru că fapta nu există.
„A fost o vânătoare organizată, s-a produs acel incident. Când am primit ordonanța de clasare am fost mai șocat decât când am fost împușcat. Are două rânduri. Procurorul Zăvoianu a soluționat contestația mea. Domnul Ciobanu a fost procurorul de caz. Toți procurorii funcționează la fel. Avea două rânduri. Dispune clasarea pentru că fapta nu există. Nu cred că a făcut cercertare. A cerut unor polițiști să facă în mod sumar o cercetare. Sunt într-un soi de legătură Era în decembrie acum doi ani, un participant la vânătoare la 3 metri, nesocotind distanța, deplansându-ne la două vânători, fără să aibă pușca descărcată, de la distanță de 3 metri a tras în mine. Probabil dacă ar fi nimerit mai bine, dacă era mai rău, ar fi dat o soluție de clasare ca în celelalte 40 de dosare de omor. Este ceva de neimaginat. Cred că acolo răul trebuie tăiat din rădăcină. S-a deschis un dosar, n-a ținut cont de nimic”, a povestit avocatul Veronel Rădulescu.
Avocatul Veronel Rădulescu a făcut plângere în urma ordonanței de clasare, dar procurorul-șef din Caracal, Cătălin Zăvoianu, a spus că e foarte bună, la fel și un judecător, informează antena3.ro
Vezi și
Sorina Matei dinamitează cazul Caracal! Legături între ‘Mâna dreaptă’ a lui Carmen Dan și ‘Cosa Nostra’
Scenariu halucinant! De ce ar fi fost ‘executat’ Liviu Dragnea: ‘I-a fost fatal’
Dezvăluirea care aruncă-n aer alegerile prezidențiale: ‘Conductele de bani’ ale USR-ului
Atenție! A fost prezentat un nou caz de clasare efectuat de șeful procurorilor din Caracal
Trending

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

18:37Politica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



