Atenție, angajați! Iată când se recuperează ziua liberă suplimentară din minivacanţa din august

Guvernul a declarat ziua de 16 august, zi liberă, în ședința Executivului de săptămâna trecută.

 

Recuperarea zilei de 16 august se va face fie prin prelungirea programului de lucru zilnic, până cel târziu 31 august. 15 august este data la care se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, fiind sărbătoare legală.

„La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a aprobat stabilirea zilei de 16 august 2019 ca zi liberă. Așadar în ziua de 16 august 2019 angajații instituțiilor publice vor avea o zi liberă, iar aceștia își prelungesc corespunzător timpul de lucru până la data de 31.8.2019 privind planificărilor stabilite”, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței Executivului. „Data de 15 este deja zi libera declarată prin lege și 16 cade vineri, 15 este joi și s-a luat deciza să fie declarată zi liberă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului. De această zi, nu vor beneficia angajații statului care trebuie să asigure permanența sau magistrații care au termene stabilite în data respectivă.

Vezi și:

Vești pentru pensionari! A apărut un nou tip de pensie

Vești mari! De la 1 septembrie se vor majora pensiile

ANAF intră la rupere! Nimeni nu va scăpa

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare