Ministerul Transporturilor a lansat un proiect de hotărâre prin care aprobă noi indicatori tehnico-economici pentru „Autostrada Sibiu-Piteşti”, modificând şi o parte din traseul stabilit prin studiul de fezabilitate din anul 2008.
Autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de 122,11 km, va costa 18,59 miliarde lei (inclusiv TVA), iar durata de execuţie va fi de 88 luni. Ministerul Transporturilor precizează că finanţarea obiectivului de investiţii se va realiza din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat prin bugetul ministerului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Principalii indicatori tehnico - economici ai autostrăzii Sibiu - Piteşti au fost incluşi într-un studiu de fezabilitate din anul 2008, dar ministerul precizează că, faţă de acesta, s-au efectuat o serie de completări/adaptări, principalele constând în investigarea terenului şi studierea unui traseu cât mai optim, având în vedere constrângerile zonei atât din punct de vedere topografic, geografic, geotehnic, hidrografic, a declarării unor noi situri protejate natural şi cultural, cât şi a dezvoltărilor socio-economice şi a creşterii considerabile a traficului atât cel de mărfuri cât şi cel turistic şi de pasageri.
În urma revizuirii proiectului, traseul autostrăzii are o lungime totală de 122,11 km, proiectul acesta fiind împărţit în 5 secţiuni. Viteza cu care se va putea circula pe această autostradă va fi de 120 km/h cu excepţia unei secţiuni de 6,2 km în care viteza adoptată este de 100 km/h (secţiune de munte). Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa: Aceasta va avea o lungime de 14,15 km, va costa 1.135.880.000 lei, iar durata de execuţie a investiţiei este de 48 luni.
Secţiunea 2 Boiţa – Cornetu: Aceasta va avea o lungime de 30,35 km, va costa 5.722.949.000 lei, iar durata de execuţie a investiţiei va fi de 88 luni. Secţiunea 3 Cornetu – Tigveni: Aceasta va avea o lungime de 37,4 km, va costa 6.751.066.000 lei, iar durata de execuţie a investiţiei va fi de 77 luni. Secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş: Aceasta va avea o lungime de 9,86 km, va costa 2.524.100.000 lei, iar durata de execuţie a investiţiei va fi de 60 luni. Secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti: Aceasta va avea o lungime de 30,35 km, va costa 2.456.534.000 lei, iar durata de execuţie a investiţiei va fi de 60 luni. Principalele revizuiri sunt următoarele:
-Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa Traseul pe acestă secţiune prezintă diferenţe faţă de cel din 2008, întrucât punctul de început al autostrăzii era altul. Astfel traseul iniţial al autostrăzii Sibiu - Piteşti începea de la conexiunea cu viitorul Drum Expres Făgăraş - Sibiu în zona localităţii Veştem, iar traseul actual are ca punct de început intersecţia cu Varianta de ocolire a municipiului Sibiu la profil de autostradă. De asemenea traseul pe acestă secţiune prezintă unele adaptări, pentru evitarea zonelor construite şi a zonelor protejate, în special în zona Pădurea Mohu şi a localităţii Boiţa.
-Secţiunea 2 Boiţa – Cornetu Traseul autostrăzii pe această secţiune este identic cu cel al Studiului de Fezabilitate realizat în anul 2008, cu excepţia primilor 3,5 kilometri, unde se realizează conexiunea între traseul modificat pe secţiunea 1 şi traseul iniţial.
-Secţiunea 3 Cornetu – Tigveni Traseul autostrăzii pe această secţiune este identic cu cel al Studiului de Fezabilitate realizat în anul 2008, cu excepţia a 1,8 kilometri, unde a fost necesară o modificare minoră a traseului (deplasare maximă 42 m) pentru a se evita demolarea unui centru social-filantropic, centru construit ulterior realizării proiectului. Pe această secţiune o modificare o constituie renunţarea la lucrările de amenajare a cursurilor de apă Băiaşu şi Topolog, fapt ce a condus la reproiectarea lucrărilor pe aproximativ 15 km, acestea constând în reproiectarea liniei roşii, a structurilor precum şi a lucrărilor de consolidare şi hidrotehnice.
-Secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş Traseul autostrăzii pe această secţiune este identic cu cel din 2008 pe aproximativ 65% din lungimea traseului (6,3 km). Restul traseului realizează conexiunea dintre traseul stabilit în cadrul Studiului de fezabilitate din 2008 şi cel al Secţiunii 5.
-Secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti Traseul autostrăzii dintre Curtea de Argeş şi Piteşti se menţine relativ apropiat de cel stabilit în anul 2008 cu corecţii locale, în general datorate evitării la maxim a siturilor protejate şi a zonelor construite.
Cele mai mari corecţii sunt realizate în zona municipiului Curtea de Argeş, unde traseul nou ales evită traversarea zonelor construite şi în zona Băiculeşti unde se evită afectarea albiei vechi a râului Argeş. A fost necesară şi alinierea proiectului la cerinţele noilor norme şi normative revizuite/actualizate atât cele naţionale cât şi cele europene, exemplificând: studiile geotehnice s-au realizat în conformitate cu noile prevederi ale normativului NP 074/2014 faţă de NP 074/2007, calculele specifice structurilor s-au realizat în concordanţă cu noul normativ P100-1/2013 faţă de P100/2006, în concordanţă cu convoaiele de calcul Eurocod, faţă de calculele anterioare pentru clasa de încărcare E, studiul de trafic s-a efectuat în corelare cu rezultatele recensământului 2015 faţă de cel din 2005, precum şi adaptarea la noile norme privind siguranţa rutieră, iluminatul structurilor, nodurilor rutiere, ITS, legislaţia de mediu, etc.
Noduri rutiere Secţiunea 1 Sibiu - Boiţa Nodul Rutier Sibiu La km 0+000 al autostrăzii, s-a reconfigurat nodul rutier Sibiu existent (la centura municipiului Sibiu) pentru asigurarea relaţiilor de trafic fără conflicte cu oraşul Sibiu şi localitatea Cisnădie cu acces direct în/din DN1 şi DJ106D. Descărcarea provizorie Boiţa Prin acest nod se va descărca/încărca cea mai mare parte din traficul de pe relaţia Râmnicu Vâlcea/Piteşti – Sibiu/Deva, astfel pentru acest nod a fost proiectată o descărcare temporară la DN7.
Secţiunea 2 Boiţa – Cornetu – nu sunt noduri Secţiunea 3 Cornetu - Tigveni Nod Rutier Cornetu La începutul Secţiunii 3 (km 44+895), în dreptul comunei Racoviţa, unde traseul autostrăzii paraseşte valea Oltului şi intră pe valea râului Băiaşu, se va amenaja nodul rutier Cornetu care va asigura legătura cu DN 7 prin intermediul DJ 703M, care va prelua traficul direcţionat spre municipiul Râmnicu Vâlcea pe relaţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea/Piteşti. Nod Rutier Valeni La km 74+228, în dreptul comunei Văleni, unde traseul autostrăzii se desfăşoară pe valea râului Topolog, se va amenaja nodul rutier Văleni care va prelua traficul local prin intermediul drumului judeţean DJ 703H şi va asigura accesul către Centrul de Întreţinere şi Coordonare (CIC) Văleni.
Secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş Nod Rutier Tigveni La începutul Secţiunii 4 (km 82+946), în dreptul comunei Tigveni, unde traseul autostrăzii se desfăşoară pe valea râului Topolog, se va amenaja nodul rutier Ticveni care va asigura legătura cu DN 7C prin intermediul DJ 678A şi va prelua traficul localităţilor de pe valea Topologului precum şi traficul de pe DN 7C între municipiile Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş. Secţiunea 5 Curtea de Argeş - Piteşti Nodul Curtea de Argeş Nodul rutier Curtea de Argeş este situat în zona km 93+100 al autostrăzii cu acces direct în DN 73C printr-un drum de legătură în lungime de 2,60 km.
Nodul rutier Băiculeşti Nodul rutier se situează în zona km 107+100 al autostrăzii cu acces direct în DN7C printr-un sens giratoriu cu calea inelară de 7,0 m. Nodul Bascov La km 122+100, la intersecţia cu DN 7 este prevăzut nodul rutier de la Bascov, care va asigura legăturile dintre autostradă şi DN7, fără conflicte. Poduri, pasaje şi viaducte În total sunt 140 structuri, dispuse astfel:
Pe secţiunea 1 Sibiu-Boiţa sunt 9 structuri - poduri /pasaje/viaducte
Pe secţiunea 2 Boiţa-Corntu sunt 48 structuri - poduri /pasaje/viaducte
Pe secţiunea 3 Cornetu-Tigveni sunt 52 structuri - poduri /pasaje/viaducte
Pe secţiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeş sunt 12 structuri - poduri /pasaje/viaducte, informează adevarul.ro
Vezi și
EXCLUSIV Ecaterina Andronescu reacționează, după ce a fost numită ‘Groparul’ învățământului: ‘Nicăieri în lume nu se făcea’
Atenție, zeci de mii de proprietari de mașini sunt vizați! Schimbare radicală la sfârșitul lunii martie
Vești pentru pensionari! Senatul va aproba o nouă modificare a Legii Pensiilor
Atenție! Autoritățile modifică din nou traseul autostrăzii Sibiu-Pitești
Trending

09:00Social
Cardul de sănătate pe care îl are orice român se modifică. Schimbarea intră în vigoare de la 1 septembrie

07:00Actual
Salariul uriaș încasat de Lucian Pahonțu. Șeful SPP câștigă de 2 ori mai mult decât Nicușor Dan

31-08-2026 23:30Entertainment
Sărbătorile cu cruce roșie din septembrie 2026. Zilele în care nu se spală rufe și nu se fac treburi gospodărești

13:00Sport
Messi și-a anunțat retragerea definitivă de la naționala Argentinei. Averea uluitoare strânsă în anii de carieră

18:30Actual
RO Wallet intră în vigoare. Obligația fiecărui cetățean, cum funcționează și de ce trebuie să-l folosim

17:30Actual
Stingătoarele și trusele medicale, obligatorii pentru șoferi. RAR clarifică problema amenzilor și dacă vesta reflectorizantă mai este obligatorie

31-08-2026 23:01Entertainment
Anca Pandrea s-a stins la 80 de ani. Celebra actriță avea probleme de sănătate și era internată

20:35Actual
Medic rezident sau chelner, salariul de la care pornești este același. Diferența este că nu ai tips și ai făcut minim 6 ani de facultate

10:00Social
E-Sănătate Mea, ghid complet. Cum se folosește și la ce te ajută ca pacient noua platformă

08:00Actual
Fără șoferi pe Transfăgărășan, de pe 1 septembrie. Până când vor fi în vigoare restricțiile
Articole Similare

20:35Social
30% dintre șomerii țării, tineri buni de muncă. Mai primesc și șomaj de la stat, dacă îndeplinesc condițiile

14:30Social
Stimulent de inserție 2026. Câți bani primești dacă te întorci la muncă până împlinește copilul 3 ani

10:00Social
E-Sănătate Mea, ghid complet. Cum se folosește și la ce te ajută ca pacient noua platformă

09:00Social
Cardul de sănătate pe care îl are orice român se modifică. Schimbarea intră în vigoare de la 1 septembrie

30-08-2026 14:00Social



