Atenție! Banii de vacanță riscă să fie impozitați

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 20-08-2019 10:30

Actualizat: 20-08-2019 10:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești importante pentru toți romanii! Banii de vacanță ar putea fi impozitați de către stat cu o singură condiție!


Salariații care primesc bani de la angajator pentru a se duce în vacanță sau la tratament vor datora pentru aceste venituri inclusiv impozit și contribuții sociale, dacă suma depășește valoarea salariului mediu brut din anul respectiv. În prezent, nu există o asemenea plafonare.


Practic, Guvernul va limita banii pe care-i pot primi salariații de la angajator pentruserviciile turistice sau pentru cele de tratament, inclusiv transportul, pentru ei și pentru familiile lor, atunci când pleacă în concediul de odihnă. Măsura este inclusă într-un proiect de ordonanță pentru modificarea Codului fiscal.


Astfel, limitarea se va face la valoarea câștigului salarial mediu în vigoare. Dacă banii de vacanță acordați de angajator vor depăși această sumă, salariații vor datora la stat impozit pe venit și contribuții sociale. De exemplu, câștigul salarial mediu brut este, în 2019, de 5.163 de lei.


Banii de vacanță pot fi acordați salariaților acolo unde aceștia sunt prevăzuți în contractul individual de muncă. În momentul de față, nu există o limită la aceste sume pe care le pot acorda firmele.

Deși taxele salariale, adică impozitul pe venit și contribuțiile sociale (pentru pensii și sănătate), sunt datorate de salariați, acestea sunt plătite efectiv de angajator.

Citește și

A început numărătoarea inversă! Peste două săptămâni intră în vigoare legea intens promovată de Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu

EXCLUSIV Probele pe care Remus Rădoi le va prezenta azi la DIICOT: Înregistrări explozive


Important! Un nou control medical pentru obținerea permisului
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri