Atenție, ce comisioane suportă pensionarii care primesc pensia pe card în luna iulie

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 02-07-2023 15:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Când se virează pensiile pe card în luna iulie 2023? Ei bine, pentru virarea pensiilor către pensionari există o dată stabilită în conformitate cu legislația în vigoare.


Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (
CNPP), în fiecare lună, pensiile se achită pe card „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”.

Astfel, și în luna iulie pensiile vor fi virate pe card în data de 12, dar nu mai târziu de 13.

Ce comisioane suportă pensionarii care primesc pensia pe card


Trebuie să știți că unele bănci cer comisioane la interogarea soldului bancar, altele comisionează retragerea pensiei de la ghișeu.

Bugetul.ro vă prezintă lista tuturor băncilor care au încheiat un contract cu Casa de Pensii, pentru virarea pensiilor în conturi. De asemenea, puteți vedea ce comisioane percep băncile din România.

 

 

Potrivit CNPP, Băncile care s-au înțeles cu Casa de Pensii, în ceea ce privește virarea pensiilor în conturile bancare sunt următoarele: ALPHA Bank,  BCR,  BRD, CEC Bank, CREDIT EUROPE Bank, CREDITCOOP, FIRST Bank, GARANTI Bank, ING, IDEA Bank, INTESA SANPAOLO Bank, LIBRA Bank,  OTP Bank,  PATRIA Bank, PROCREDIT Bank, RAIFFEISEN Bank, EXIMBANK (fostă BANCA ROMANEASCA), BANCA TRANSILVANIA, UNICREDIT Bank și VISTA Bank.

Comisioane percepute  pensionarilor care au optat pentru plata pensiei prin conturi/carduri bancare:














































































































Nrt.

crt.
BANCAComisioanele percepute de aceste bănci sunt următoarele:
1ALPHA Bank-0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
-0 lei, la interogare sold;
-0.4% din suma retrasa in lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
2BCR– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold;
– 1% minim 15 LEI lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
3BRD– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold ATM BRD;
– 1%, minimm 10 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
4CEC Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii pentru cardurile de  debit standard;
– 0 lei, la interogare sold, la ATM-urile proprii pentru cardurile  de debit  standard;
– Conform Tarifului de comisioane perceput de bancă la retragerea de  la ghişeu.
5CREDIT EUROPE Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii Bancii;
– 0 lei, la interogare sold;
– 0,3% din suma, min. 2 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
6CREDITCOOP– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold;
–  până la 0,45%, cu o valoare minimă de până la 5 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
7FIRST Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold;
-1% min 10 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
8GARANTI Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogarea soldului la ATM-urile proprii
– 1,5% minimum lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
9ING Bank -0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
-0 lei, la interogare sold;
-0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
10IDEA Bank – 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii;
– 0.7% din suma retrasă, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
11INTESA SANPAOLO Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii;
– 0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la   ghişeu, pentru sume până la  2,000 lei, lunar, în cadrul   pachetului Pensia Mea, în vigoare la data semnării prezentei  Convenţii. Celelalte taxe şi comisioane aferente produselor,  serviciilor şi tranzacţiilor  bancare sunt cele standard,conform Listei privind Costurile Standard ale Băncii.
12LIBRA Bank–  0 lei, la retragerea de la ATM-urile din reteaua Euronet     pentru cardurile Mastercard Libra Free
–  0 lei, la interogare sold;
–  0.5%, min 5 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea    de la ghişeu. Ridicarea sumelor in numerar ce depasesc plafonul de 20.000 LEI trebuie programate astfel: pentru ridicarile in termen de 24 de ore de la data programarii, programarea se va face pana in ora 14.00; programarile facute dupa ora 14:00 vor fi onorate cel tarziu a treia zi lucratoare.
13OTP Bank-0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
-0.3 lei, la interogare sold;
-0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
14PATRIA Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii in conditiile   achizitionarii unui pachet  de cont curent;
– 0 lei, la interogare sold;
– 1% sau 1.25% din suma retrasa, minim 9 lei (in functie de    valoarea retrasa, mai putin sau mai mult de 20000 lei), comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghişeu.
15PROCREDIT Bank– 0 lei pentru 4 retrageri pe luna de numerar in lei, atat de la   ATM-urile proprii, cat si de la orice alt ATM din Romania si   5 lei/retragere incepand cu a 5-a retragere pentru clientiii care opteaza pentru pachetul Contul Flex;– 1%+2.5 lei pentru retrageri de numerar in LEI de la orice ATM din Romania valabil pentru Contul de plati cu Servicii de Baza

– 0.% lei, la interogare sold;
– banca nu oferă serviciul de retragere numerar de la ghişeu.
16RAIFFEISEN Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold de la ATM-urile proprii.
17EXIMBANK

(fostă BANCA ROMANEASCA)
– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold;
– 0.05% din suma retrasa, minim 1 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
18BANCA TRANSILVANIA– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii.
19UNICREDIT Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, din rețeaua   Grupului UniCredit din străinătate, din rețeaua Euronet din   România și din rețeaua altor bănci din România pentru toate  cardurile emise;– 0 lei, la interogare sold la ATM-urile BANCII,  pentru toate cardurile emise;
– 2%, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
20VISTA Bank– 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii;
– 0 lei, la interogare sold;
– 0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri