De ce noi, oamenii, nu înțelegem că viața este o călătorie, nu este o cursă? De ce ne comportăm ca și cum ar fi o cursă? - este lecția cu numărul 4 oferită de Cristina.
O cursă în care ne comparăm cu cine? Cu vecinul, cu colegul de birou sau cu cel din facultate? O cursă în care intrăm ca să câștigăm ce? Bani, statut, prestigiu? Suntem prinși într-o cursă care se reduce doar la cine domină pe cine… o cursă în care ne preocupă doar forma și uităm de fond… o cursă în care vrem să obținem doar informația, fără a ne mai bucura de pașii pe care îi parcurgem în căutarea ei… o cursă în care predomină consumerismul (fizic ori intelectual)… o cursă în care doar bifăm obiective îndeplinite, fără a mai avea răgazul de a savura reușitele… o cursă în care contăm doar noi, cel mult noi și familia noastră. O cursă în care refuzăm să-l mai vedem pe cel de lângă noi… o cursă în care 24 ore se transformă în 12 ore… o cursă în care ne complăcem într-o agitație care ne transformă, ne sufocă, dar în care ne încăpățânăm să rămânem totuși acolo…
Și toate acestea pentru că pierdem din vederea călătoria…
Călătoria pe care ne-o oferă cititul unui roman bun… călătoria de pe munte, atunci când suntem deconectați de la telefonul mobil… călătoria pe care ne-o oferă cel de lângă noi atunci când îl ascultăm și îl ajutăm dezinteresați, fără a primi nimic în schimb… călătoria în care oamenii se adună pentru o cauză comună… călătoria care ne face să evoluăm, nu să involuăm… călătoria dinspre și înspre noi…
Jurnalule, cum ar fi dacă am reuși să transformăm cursa într-o călătorie?
Fragmentul de mai sus este scris de o tânără scriitoare de mare perspectivă, Cristina Zarioiu și este parte a primei sale cărți Indecizii, care este presărată cu lecții de viață din care putem învăța fiecare. Aici puteți citi PRIMA LECȚIE DE VIAȚĂ. și CEA DE-A DOUA.
Cartea o puteți compăra de la Cărturești sau de pe Amazon sau de AICI.
Atenție! Cursa în care suntem prinși cu toții!
Autor: Anca ANDREI, Redactor șef
Publicat: 20-04-2017 17:23
Trending

11 aprSport
Afacerea reînviată de nepotul lui Mircea Lucescu. Il Luce era clientul său fidel, dar și Răzvan

11 aprPolitica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

11 aprEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea

11 aprActual
CNAIR anunță restricții de circulație până pe 13 aprilie 2026. Lista completă de drumuri vizate și ce amendă primești
Articole Similare

10 aprSocial
Actul pe care nimeni nu are voie să ți-l mai ceară. Este lege, se ia amendă

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social



