Salariile din domeniile IT și cercetare și al căror impozit pe venit este scutit , de la începutul anului următor,ar putea fi mai mici în contextul în care, la sfârșitul acestui an expiră o schemă de compensare introdusă în februarie.
Motivul pentru care anterior a fost decisă scutirea de impozit pe venit, a fost pentru a preveni plecarea IT-știlor din țară, aceștia fiind foarte căutați în afara țării.
Schema de compensare a fost introdusă la începutul lunii februarie și urmează să exprire la finalul anului.
"În momentul de față, nu există nicio discuție cu privire la prelungirea acestui termen. Din câte știu eu, nu s-a pus pe tapet. (Pe baza legislației de, n.r.) la momentul acesta, începând de la 1 ianuarie, angajații din IT și cercetare-dezvoltare ar putea fi impactați, dacă angajatorii nu vor mări salariile", spune Ionuț Sas, partener în cadrul firmei de consultanță PwC.
De altfel, autoritățile au transmis după adoptarea acestei măsuri că aceasta are un caracter temporar, deci nu ar urma să fie extinsă după termenul limită de 31 decembrie 2018.
"Este un interval limitat de timp, 31 decembrie 2018, și ar fi bine să se reglementeze în continuare o măsură de compensare în zona de IT și cercetare-dezvoltare", indică Daniel Anghel, partener, liderul departamentului de taxe și consultanță juridică PwC, citat de profit.ro
Guvernul a decis la începutul acestui an ca o parte din contribuția de asigurări de sănătate (CASS) datorată de programatorii IT să fie suportată de stat, astfel încât acestora să nu le scadă salariul net după transferul contribuțiilor de la angajator la angajat. Facilitatea, valabilă pe parcursul acestui an, a fost condiționată de transferul contribuțiilor, respectiv majorarea venitului salarial brut al programatorilor cu cel puțin 20% față de nivelul din luna decembrie 2017.
Vezi și Curtea de Apel a luat decizia! Ce se întâmplă cu averea Elenei Udrea
Toți clienții care au abonamente TV la Telekom sunt vizați! Veți da bani pentru aceste canale
EXCLUSIV! Ecaterina Andronescu scoate totul la lumină! Ce a discutat, de fapt, cu Liviu Dragnea
Atenție! De la anul vor scădea aceste salarii- Despre ce domenii este vorba
Autor: Alexandra Iana, redactor
Publicat: 02-10-2018 08:46
Trending

26 marActual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

26 marActual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

26 marActual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

26 marActual
Mai avem Lumina Sfântă în 2026? Anunț oficial de la Ambasada României în Israel

26 marActual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



