Atenție! Mai sunt doar câteva zile până cand puteți depune aceste cereri

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 11-10-2019 16:15

Actualizat: 11-10-2019 15:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești importante pentru mii de români! Statul acorda ajutor financiar acestora, data limită pentru depunerea cererilor de intrare în posesia banilor fiind 15 octombrie.


De acest sprijin financiar pot beneficia persoanele cu venituri mici care au nevoie de acoperirea integrală sau parțială a costurilor pe care le au cu asigurarea căldurii acasă în timpul sezonului rece.


Ajutorul pentru încălzirea locuinței se solicită anual la primăria localității, fie personal, fie prin intermediul asociației de proprietari a blocului. Subvenționarea costurilor de încălzire este asigurată maximum cinci luni pe an, în timpul sezonului rece, adică între noiembrie și martie.


Ajutorul este dat pentru  sistemul principal folosit de persoanele singure sau de familii. Este vorba, mai precis, de acoperirea integrală sau parțială a costurilor cu energia termică în sistem centralizat, energia electrică, gazele naturale sau lemnele, cărbunii, combustibilii petrolieri.


În principiu, pentru a putea obține ajutorul, veniturile solicitanților trebuie să fie sub limitele stabilite de Guvern. Astfel, în cazul energiei termice, venitul net mediu lunar pe membru de familie nu trebuie să fie mai mare de 786 de lei. În cazul persoanelor singure, pragul este de 1.082 de lei. Cuantumul acoperit de autorități din costul de încălzire scade sau crește în funcție de venitul net mediu lunar.

În cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 750 de lei.

Vezi și:

Vești pentru toți românii! Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a trecut

Prima lovitură! Cine e parlamentarul USR care nu va vota moțiunea de cenzură și ce avere are


Lovitură uriașă pentru o cunoscută bancă din România! Amenda colosală pe care o are de plătit
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri