Românii vor putea face plăți retroactive la pensii, pentru perioade însumate de cel mult cinci ani în care nu au cotizat la sistemul public de pensii, potrivit viitoarei legi a pensiilor, care a primit luni un vot favorabil din partea senatorilor.
Față de mecanismul plăților retroactive aplicabil în prezent, la noul mecanism vor putea apela, teoretic, mai multe persoane.
Cumpărarea vechimii pentru pensie pentru perioadele neasigurate din trecut e prevăzută de proiectul de lege privind sistemul public de pensii, aprobat luni de Senat. Pentru a se aplica, inițiativa legislativă trebuie aprobată însă la Camera Deputaților, For decizional în acest caz, dar intrarea în vigoare a prevederii referitoare la plata retroactivă a contribuției la pensii se va lăsa așteptată -- mai exact, până în 2021.
Conform proiectului adoptat, oricine are măcar un stagiu de cotizare de 15 ani va putea să facă un contract de asigurare facultativă cu casa de pensii și să-și plătească, în rate, raportat la salariul mediu, contribuții pentru perioade din urmă care să totalizeze maximum cinci ani (perioade de necontributivitate, adică în care nu s-a plătit contribuția le pensii).
"(2) Orice persoană care a realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare facultativă.
(3) În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare facultativă și pentru perioadele de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, cu respectarea prevederilor alin. (2).
(4) Contractul se asigurare facultativă prevăzut la alin. (3) se poate încheia numai de către persoana care, pe perioada anterioară prevăzută la alin. (3), avea vârsta legală de încadrare în muncă potrivit legii.
(5) Perioada pentru care se încheie contractul de asigurare facultativă prevăzut la alin. (3) constituie stagiu de cotizare și se valorifică pentru obținerea unei pensii potrivit legii", scrie în proiectul pus în dezbatere.
"În proiectul noii legi se menține contractul de asigurare facultativă, care suferă totuși câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana își va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani", explică cei de la Ministerul Muncii în comunicatul de prezentare a proiectului de lege, informează avocatnet.ro
Vezi și
Se aplică de azi! Veștim importante pentru acești români! Cine se poate pensiona mai devreme
Exclusiv Sute de români așteaptă bani de 1 Decembrie! Cine ar putea primi o sumă importantă de Ziua Națională
Toți românii sunt vizați! Amenzi uriașe sau chiar închisoare pentru cei ce fac asta
Atenție, români! Schimbări în proiectul legii pensiilor - Când vă puteți cumpăra vechimea pensiei
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



