Atenție! România este țara din UE ce se împrumută cel mai scump

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 06-03-2019 21:30

Actualizat: 06-03-2019 20:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

România este ţara din UE care a ajuns să plătească anul trecut cele mai mari dobânzi la împrumuturile pe termen lung, arată o analiză realizată de analistul Iancu Guda.


Acestea sunt de patru ori mai mari faţă de media Zonei Euro şi de aproape trei ori şi jumătate nivelul mediu din UE. Bulgaria se finanţează pe termen lung la o dobândă de cinci ori mai mică comparativ cu România.


Astfel, dobânda la care s-a împrumutat România pe termen lung anul trecut a fost de 4,69%. Spre comparaţie, datele pentru statele vecine stau în felul următor: Grecia - 4,19%, Polonia -3,2%, Ungaria - 3,06%, Croaţia - 2,17%, Cehia - 1,98%, UE - 1,38%, Bulgaria - 0,89%. „Aceasta reflectă încrederea scăzută a investitorilor în ceea ce priveşte perspectivele evoluţiei României pe termen lung”, scrie Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiari Bancari din România (AAFBR), pe Facebook.




Potrivit lui, la aceasta au contribuit:

1. Expandarea continuă a deficitelor externe, sub efectul cererii crescute peste potenţialul oferit de economia naţională;

2. Nivelul foarte scăzut al investiţiilor (publice şi private) într-un context fiscal impredictibil;

3. Erodarea percepţiei de ţară pe pieţele de capital, cauzată de →

4. Lipsa de încredere în perspectivele de stabilitate macroeconomică şi în sustenabilitatea ritmului de creştere ridicat prognozat oficial, citează adevarul.ro

Vezi și

Surse Va fi măcel! Pe cine calcă pe bătături Olguța Vasilescu – Luptă aprigă în Guvern


PNL vine cu un nou proiect! Cine poate primi tichete în valoare de 400 lei

Vești dure pentru șoferi! Nimeni nu va scăpa de plata acestor taxe

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri