Potrivit ultimelor modificări ale legislației, înmatricularea unui vehicul se suspendă de drept în cazul în care expiră Inspecția Tehnică Periodică.
În cazul în care ai ITP-ul expirat și ești oprit de un polițist, acesta este obligat să rețină talonul și plăcuțele de înmatriculare ale mașinii. Desigur, urmează două amenzi (una pentru lipsa ITP-ului valabil și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării) care, în 2019, poate ajunge (cumulat) la 5.800 de lei. Suplimentar, se eliberează o dovadă fără drept de circulație, astfel că mașina mai poate fi deplasată doar pe platformă.
Certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către Poliția Rutieră la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului, respectiv trecerea Inspecției Tehnice Periodice. Potrivit legislației, aceasta trebuie făcută, în cazul mașinilor de uz personal, la fiecare doi ani. Excepție fac mașinile cu vârsta de peste 12 ani, deținătorii acestora fiind nevoiți să le prezinte la ITP anual.
Pentru a trece ITP-ul, o mașină poate avea, cel mult, deficiențe minore. Dacă mașinile sunt identificate la verificări cu defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu trec de inspecție, iar proprietarii sunt nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile. În legislație, deficiențe minore sunt cele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore.
Deficiențe majore sunt cele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante. Deficiențe periculoase sunt cele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului, potrivit auto-blind.ro
Vezi și
Cutremurător! Un fost coleg de celulă al criminalului de la Mediaș rupe tăcerea – Dezvăluiri din închisoare
Bomba a fost aruncată! Ce se va întâmpla cu pensiile
SURSE Decizia pe care o așteaptă toți românii: Ce va face Guvernul Dăncilă săptămâna viitoare
Atenție, șoferi! Se dau amenzi uriașe pentru încălcarea acestei prevederi
Trending

12 aprActual
Mall deschis de Paște în București. Un supermarket cunoscut i-a urmat exemplul, pentru 12 aprilie

12 aprActual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală

12 aprActual
Spitalele din București care sunt deschise de Paște. Lista cu unitățile deschise în țară, în caz de urgență
Articole Similare

10 aprSocial
Actul pe care nimeni nu are voie să ți-l mai ceară. Este lege, se ia amendă

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social



