Totodată, a apărut un nou model al fișei medicale, ce conține și examinarea de pneumologie, pentru cei care vor permis pentru mașini mari, pentru a vedea dacă au apnee. Însă trebuie precizat că șoferii suspectați de apnee deja sunt obligați din 2015 să obțină un aviz medical pentru a avea permis auto.
Este vorba de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.428/2019, care a fost publicat azi în Monitorul Oficial și care se aplică deja.
În esență, noutatea majoră este că valabilitatea fișei medicale, de care au nevoie atât viitorii șoferi, cât și actualii șoferi, a fost dublată (de la șase luni s-a ajuns la un an). Astfel, documentul poate fi folosit oricând în intervalul respectiv de un an, fie pentru prima obținere a permisului auto, fie pentru reînnoirea celui deja obținut.
Practic, avem de-acum un model nou al fișei medicale, însă acesta conține mai ales modificări de formă. Singura schimbare, în afară de valabilitate, este apariția, pe lista examinărilor medicale necesare, a pneumologiei.
Rubrica de pneumologie este obligatorie doar pentru cei care vor permis pentru camioane de marfă sau pentru autobuze, adică pentru categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E. În acest fel, toți șoferii care vor permis pentru acele categorii vor fi testați pentru apnee în somn, în condițiile în care acum doar cei suspectați de apnee, indiferent de categorie, trebuie să se ducă la doctor pentru a obține un aviz medical, informează avocatnet.ro
Vești uriașe! Mii de români se pot pensiona mai devreme
EXCLUSIV Viața copiilor, pusă în pericol! Protecția Consumatorilor acuză Poliția: ‘Nu am primit niciun feed-back’


















