Florin Cîțu a făcut anunțul care-i vizează pe toți cei care cont în bancă. Regimul popririlor puse de Anaf va fi schimbat radical.
Toate popririle pe conturile bancare ar trebui ridicate de luni în termen de câteva ore de la plata sumelor, în mod electronic.
Modificarea survine ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2020, ce modifică Codul de procedură fiscală şi regimul popririlor.
Prin intermediul actului normativ se urmărește ca poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite iar debitorului să-i fie eliberate conturile cât mai repede, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost adoptată OUG.
”O modificare pe care am propus-o a fost la Codul de Procedură Fiscală în vederea simplificării procedurilor de administrare a creanţelor fiscale, s-a făcut reglementarea instituirii şi ridicării popririi în mod electronic, astfel încît poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite iar debitorului să-i fie eliberate conturile cât mai repede”, a menționat luni ministrul de Finanțe.
Iar ”cât mai repede” înseamnă ”imediat”, a insistat Florin Cîțu în ședința de Guvern.
Vezi și: Guvernul Orban schimbă tacit legea! Cine va mai putea beneficia de bani de la sta
Salariu imens la ANAF! Cât câștigă lunar un consilier superior
Atenție! Toți cei care au cont bancar sunt vizați
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

22:30Politica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

09:30Entertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

16:29Actual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

13:08Actual
[P]Investițiile, pe plan secund în 2026? Porțile tip rulou Alexiana rămân o opțiune pentru companii

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie



