Secretariatul General al Guvernului, prin Direcţia pentru Strategii Guvernamentale, în calitate de partener, anunţă demararea proiectului "Analiza, eficientizarea şi actualizarea cadrului legal în domeniul turismului".
Proiectul este implementat în parteneriat cu Ministerul Turismului, în calitate de solicitant şi este cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA).Scopul proiectului este optimizarea procesului decizional şi eficientizarea activităţii la nivelul Ministerului Turismului, prin sistematizarea şi reglementarea legislaţiei care guvernează domeniul turismului, în vederea îndeplinirii funcţiilor şi realizării obiectivelor strategice din domeniile coordonate, conform mandatului instituţional.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Identificarea, fundamentarea şi conturarea unui turism identitar al României (axat pe tradiţii, istorie şi elementele naturale cu potenţial turistic), culminând cu formularea unei politici publice relevante în domeniu.
- Diagnoza şi analiza comparativă a cadrului normativ în vigoare incident domeniului turismului, identificarea redundanţelor şi anacronismelor, simplificarea, actualizarea şi sistematizarea legislaţiei din domeniul turismului.
- Dezbaterea propunerilor de simplificare, actualizare şi sistematizare a legislaţiei care reglementează domeniul turismului.
Principalele rezultate aşteptate ale proiectului sunt:
- o cercetare cantitativă reprezentată de un studiu sociologic realizat la nivel naţional, care va constitui instrumentul de fundamentare a politicii publice în domeniul turismului identitar;
- o diagnoză şi o analiză comparativă a cadrului normativ ce vizează domeniul turismului;
- un set de reglementări unice ale actelor normative din domeniul turismului, adoptat şi publicat în Monitorul Oficial;
- o politică publică în domeniul turismului identitar adoptată şi publicată în Monitorul Oficial, informează dcbusiness.ro
Vezi și
Vești bune pentru acești români! Vor primi încă o pensie
SURSE Olguța Vasilescu, în aer! PSD retrage trupele în războiul cu Klaus Iohannis
Atenție, români! Angajatorii au inventat un nou tip de bonus
Atenție! Un proiect în domeniul turismului lansat de Guvern
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



