O grupare de hoți a furat motorină aparținând Guvernului SUA, din baza militară Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.
Astfel, în această dimineață, procurorii și polițiștii au descins la domiciile lor.
„La data de 24.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat un număr de 6 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2017, pe teritoriul României, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii, în perioada 2017 - 2021, a infracțiunii de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi aparținând guvernului S.U.A., în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate pe raza județului Constanța.
Sub coordonarea liderului grupării, membrii acesteia având roluri bune determinate, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au sustras cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prejudiciul reclamat de persoana vătămată(guvernul federal al SUA) este de aproximativ 2.000.000 dolari în dauna guvernului federal al S.U.A..
La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 7 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul BSIJ.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite IGPR.
Au întins coarda până au rupt-o! Hoții de motorină din România au furat de la Guvernul SUA și au fost prinși
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



