pavelescu

sursa foto:  Inquam Photos / Octav Ganea

Aurelian Pavelescu, ieșire la adresa lui Daniel Coriu: ‘Ar trebui, în calitatea pe care o ai, să fii cercetat penal pentru că ești complice la nenorocire’

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a reacționat după ce preşedintele Colegiului Medicilor Daniel Coriu a avertizat că va susţine cu toată tăria sancţionarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, periclitând astfel sănătatea publică.

”UN PROST: PROF. DR. DANIEL CORIU, PREȘEDINTELE COLEGIULUI MEDICILOR. EL AR TREBUI SĂ FIE DAT AFARĂ DIN PROFESIE
Suntem cu toții de acord că medicii au făcut și fac eforturi uriașe în lupta cu pandemia. Asta nu înseamnă că nu sunt și excepții de prostie și ticăloșie printre ei, mai ales printre șefi. Nu toată vinovăția e la Cîțu și imbecilii de la guvern sau minister: dacă Colegiul Medicilor, condus de acest prost Coriu, ar fi ieșit public să vorbească despre dezastrul din sistem și să ceară paturi, ventilatoare, concentratoare și medicamente de la guvern, ar fi primit fără nicio discuție. N-au cerut. L-au lăsat pe Arafat, un alt dobitoc, să facă pe marele planificator, un milițian.
Păi voi nu știați, bă, ăștia de la Colegiul Medicilor, că vine valul 4 și vine greul, nu știați ce-i aia o pandemie? Și că sistemul pe care voi îl păstoriți este praf și criminal? V-ați îmbulzit și voi în concedii, cumva, pe la Mamaia și Eforie?
Și ce face Coriu acum? Îi amenință cu suspendarea din profesie pe medicii care îndrăznesc să nu susțină campania de vaxinare. Adică ”prezintă în spațiul public teorii care nu sunt validate științific, iar prin informațiile transmise poate duce în eroare populația în privința stăriide sănătate și periclita sănătatea publică”. Vedeți? Dl. doctor folosește limbaj de PROCUROR. S-a învățat lumea cu fentele, cu vorbele în dungă. Cum adică ”teorii care nu sunt validate științific”? E validat științific sau nu că și vaxinații iau boala, o transmit și mor? Da! Că sunt reacții adverse? Da! Că sunt mai puțini la număr, da, dar omul simplu se gândește: dacă-oi fi eu?
Recunoaște acest dobitoc că nu are cadru legal pentru scoaterea din profesie a medicilor care nu bat din palme. Dar, spune el, ar trebuie dat ceva de urgență, să-i termine. Cum îndrăznește?
Cum rămâne cu principiul că nu există boala, ci pacientul? Că orice pacient răspunde diferit la boală, iar medicul său este cel care administrează în mod specific tratamentele, în funcție de organismul fiecăruia? Acum nu mai e valabil, toată lumea la fel, cu pierderile colaterale asumate. Dar, dacă e mama, tata, copilul cuiva? Nu contează, în sacii de plastic. De ce? Pentru că ați fost voi incompetenți și corupți? De ce n-ați cerut și nu aveți tratamentele? Ca să se facă exclusiv vaxinarea, să nu existe alternativă? Și, pentru a se pune presiune, să moară oameni?
Bre, prof. dr. Coriu, ar trebui, în calitatea pe care o ai, să fii cercetat penal pentru că ești complice la nenorocire, n-ai luat măsurile necesare pentru a preveni pandemia. Tot tu faci pe procurorul? Și, da, ar trebui să fii dat afară din profesie, de îndată! Ați învățat toți să folosiți trei-patru cuvinte, pe care nu le pricepeți, și sunteți procurori și judecători: asta cu fake news vă cade mănușă: boilor!”, a conchis Aurelian Pavelescu pe Facebook.
Citește și:

Se strânge lațul în jurul medicilor! Președintele CMR, Daniel Coriu: ‘Voi susține din acest moment cu toată tăria, sancționarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în spațiul public teorii care nu sunt validate științific’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare