Medicul Adrian Streinu-Cercel lansează un avertisment extrem de serios. Streinu-Cercel atenționează că, în toamnă, am putea ajunge din nou la mii de cazuri pe zi.
Astfel, pentru a nu ajunge în această situație, Adrian Streinu-Cercel susține că românii trebuie să se vaccineze împotriva coronavirusului.
„Este puțin probabil mai ales că în toate studiile pe care le-am văzut această doză potențială a treia este recomandată persoanelor care sunt cu imunodepresie de fond și respectiv în unele cazuri personalului medical sanitar, dar nu pentru toată lumea.
Ca atare lucrurile vor putea diferi în funcție de evoluția contextului epidemiologic dar lumea trebuie să înțeleagă cu o persoană care nu este vaccinată și se infectează va transmite mult mai mult virusul populație și în jur pentru că rata de înmulțire a acestui virus la nivelul mucoasei nazale este de circa 6-8 ori mai mare decât la persoanele vaccinate, de aceea este bine să ne vaccinăm.
Trebuie găsită o cale de mijloc și trebuie găsită foarte repede, timpului trece fantastic de repede. Luna august este o luna plina de concedii respectiv de aglomerație și avem foarte multe locuri în care sunt foarte multe persoane și care evident nu poartă mască, deci ca acolo transmiterea este la ea acasă.
Dacă nu ne vaccinăm putem să ajungem la mii de cazuri pe zi în câteva săptămâni, undeva la 4-6 săptămâni. Acest lucru este total de nedorit pentru că lumea medicală este obosită, a trecut un an și jumătate s-a lucrat 24 din 24, 7 din 7 toată lumea este ca să spun așa obosită. Apariția unui nou val cu cazuri severe și cu internării în terapie va fi foarte greu de dus de lumea medicală”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, la Antena 3.
Vezi și Greul din Poliție, care a băgat un celebru procuror după gratii, a fost prins cu o avere nejustificată! Anul acesta a fost condamnat la închisoare, pentru că a încercat mușamalizarea propriului accident
Avertisment fără precedent al lui Adrian Streinu-Cercel: 'Dacă nu ne vaccinăm, putem să ajungem la mii de cazuri pe zi în câteva săptămâni'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 25-07-2021 18:52
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



