Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat marți că Belarusul nu va ezita să folosească armele nucleare desfăşurate de Rusia pe teritoriul său dacă va fi atacat.
'Să nu dea Dumnezeu ca eu să fiu nevoit să iau decizia de a folosi aceste arme. Dar nu voi ezita dacă am fi atacaţi', a declarat Lukaşenko în cursul unei vizite de lucru în regiunea Minsk, potrivit agenţiei de presă belaruse oficiale Belta.
Lukaşenko, principalul aliat al Moscovei în campania militară a acesteia împotriva Ucrainei, a declarat că armele nucleare ruse care urmează să fie desfăşurate în curând în ţara sa sunt necesare "pentru ca niciun picior de ticălos să nu mai pună vreodată piciorul pe pământul belarus".
Liderul de la Minsk a insistat că, în cazul în care ţara sa ar fi atacată, 'răspunsul va urma imediat'.
"Am spus-o deja în câteva rânduri", a spus el, adăugând că "este puţin probabil ca cineva să vrea să declare război împotriva unei ţări care are astfel de arme". "Acestea sunt arme pentru descurajare!', a exclamat Lukaşenko.
Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat desfăşurarea de arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului începând cu 8 iulie, aşa cum s-a convenit între Moscova şi Minsk în luna martie, transmite AGERPRES
Avertisment lansat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko: Belarus nu va ezita să folosească arme nucleare dacă va fi atacat
Trending

25 marPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19 minute în urmăActual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare
Articole Similare

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne



