Avertisment serios de la Cotroceni! „Vocea” președintelui României, Klaus Iohannis, a tras un semnal de alarmă cu privire la modul în care folosește Guvernul finanțele publice.
Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi a afirmat, marți, că Guvernul blochează angajamentele internaționale ale țării și se folosește de finanțele publice ca de un instrument politic.
Dobrovolschi a mai spus că din cauza tăierii bugetului instituției la rectificarea bugetară, România este în imposibilitate de a mai găzdui summitul Inițiativei celor Trei Mări, care urma să aibă loc la București în perioada 17-18 septembrie.
Summitul Inițiativei celor Trei Mări presupune participarea a 12 şefi de stat din Europa Centrală şi de Sud-Est, a Președintelui Comisiei Europene, a unor invitați de nivel înalt din Statele Unite și din conducerea instituțiilor finaciare europene și internaționale. Cu această ocazie, urma să fie organizat și Forumul de afaceri al Inițiativei celor 3 Mări, cu peste 600 de participanți – oameni de afaceri și oficiali din cele 12 state ale Inițiativei, din restul Uniunii Europene și din SUA, din Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Balcanii de Vest, precum și reprezentanți ai unor think-tank-uri renumite pentru componenta de dezbateri a Forumului.
Președintele riscă să nu-și poată desfășura activitatea, din cauza tăierii a peste 19 la sută a bugetului Administrației Prezidențiale, a avertizat purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi. De asemenea, sunt periclitate și activități care se leagă de exercitarea președinției Uniunii Europene, pe care România o va prelua de la 1 ianuarie, informează Digi 24.
Președinția consideră că rectificarea bugetară a fost transformată într-un „instrument de sancționare bugetară a adversarilor politici şi instituțiilor nesubordonate PSD” și reprezintă „o încălcare grosolană și o încercare de a bloca, prin constrângeri bugetare, activitatea unei instituții fundamentale. Consecințele sunt grave asupra acțiunilor Președintelui României și, implicit, a reprezentării statului român”, avertizează Palatul Cotroceni.
Vezi și EXCLUSIV! Am aflat cât plătește fiul lui Liviu Dragnea doar pentru închirierea salonului unde va avea loc nunta sa
Avertisment serios de la Cotroceni! Ce ar face Guvernul cu finanțele publice
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

circa 1 oră în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



