Avocatul lui Radu Mazăre, Lizeta Haralambie, a dat detalii despre viața fostului primar din penitenciar. Aceasta a mărturisit că se aștepta să fie arestat într-un final și că până la acest moment nu s-a plâns de nimic. De asemenea, conform acesteia Radu Mazăre a început să-și umple timpul liber cu lectură.
„Este OK, nu a reacționat în niciun fel, se aștepta (să fie arestat, n.r.). (Starea lui, n.r.) e foarte bună. Este sănătos. Rămâne în carantină 21 de zile. Nu am stat să discutăm de regrete. Am fost să discutăm juridic ce urmează. Astăzi (marți, n.r.) o să îl ducă la instanță și cam atât. S-a odihnit, a dormit, citește. Citește ce cărți prinde. Citește foarte mult, istorie, geografie, politic. S-a apucat de citit. Nu s-a plâns de absolut nimic. A fost aseară singur în cameră. Astăzi (marți, n.r.) i-au mai intrat doi colegi și este OK”, a declarat avocatul lui Radu Mazăre, Lizeta Haralambie.
Urmează să fie emis un comunicat redactat de avocatul lui Mazăre pe care chiar acesta l-a dictat. Radu Mazăre va ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a i se confirma mandatul de arestare preventivă dispus în dosarul Polaris, în care este condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare.
Radu Mazăre a plecat în Madagascar acum mai bine de un an și a încercat să-și obțină azil politic. Acesta a fost recent capturat de autoritățile de acolo și reținut pentru a fi adus înapoi în România. Mazărea a fost adus acasă cu un avion Tarom.
Citește și:
Alertă De azi, e obligatoriu! Modificare-cheie în privința salariaților din România
EXCLUSIV Cine finanțează ONG-ul Declic, cel care a organizat mega-protestul ‘Toți pentru Europa’
Liviu Dragnea face o nouă promisiune! Mii de români vor primi mai mulți bani













