Banca Mondială (BM) a înrăutăţit estimările privind avansul economiei mondiale în acest an la niveluri aflate în pragul recesiunii pentru multe ţări.
În raportul "Perspective Economice Globale" (Global Economic Prospects), instituţia financiară globală previzionează o creştere de 1,7% a economiei mondiale în 2023, cel mai lent ritm din ultimele aproape trei decenii, în afară de recesiunile din 2009 şi 2020. În iunie, Banca Mondială previziona o creştere a PIB-ului global de 3% în acest an.
Încetinirea semnificativă în economiile avansate ar putea prefigura o nouă recesiune globală în 2023, la mai puţin de trei ani de la cea din 2020. Banca Mondială a înrăutăţit la 0,5% estimările privind creşterea economiei zonei euro şi a Statelor Unite în 2023.
"Ţinând cont de condiţiile fragile economice, orice evoluţii adverse - cum ar fi o inflaţie peste aşteptări, reapariţia pandemiei de COVID-19 sau escaladarea tensiunilor geopolitice - ar putea împinge în recesiune economia mondială", avertizează Banca Mondială.
Perspective sumbre sunt în special pentru pieţele emergente şi economiile în curs de dezvoltare (EMDE), afectate de povara datoriilor, deprecierea monedelor lor şi încetinirea creşterii veniturilor şi a investiţiilor.
"Slăbiciunea creşterii economiei şi a investiţiilor se adaugă problemelor din sistemul de educaţie şi sănătate, dificultăţilor legate de infrastructură, schimbărilor climatice şi sărăciei", a avertizat preşedintele BM, David Malpass.
Banca Mondială trage semnalul de alarmă: Economia mondială ar putea intra în recesiune
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



