Bani de la stat pentru acești elevi. Care sunt condițiile și cine le oferă premierea în bani

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 08-04-2024 19:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Elevii care au obținut distincții și premii la alte concursuri decât cele aprobate anual de către Ministerul Educației pot fi premiați de autoritățile locale.


Un proiect de lege inițiat de către parlamentari de la PSD care prevede că elevii care au obținut distincții, medalii, premii și la alte concursuri decât cele din listele aprobate anual de Ministerul Educației pot fi premiați de către autoritățile administrației publice locale a fost adoptat luni de Senatul României. Pe de altă parte, pentru a fi pus în vigoare, mai are nevoie de acordul Camerei Deputaților și de promulgare de către președintele Klaus Iohannis.


Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare premierea de către autoritățile administrației publice locale a elevilor cu rezultate deosebite în excelența școlară, a celor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională sau la examenul de bacalaureat, precum și a cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora. Votul
Senatului a fost în calitate de prim for sesizat, iar acum proiectul de lege urmează să fie votat de Camera Deputaților, decizional.

„Consiliului local/judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti poate asigura fonduri pentru premierea elevilor care au obţinut distincţii, medalii, premii şi la alte concursuri decât cele din listele aprobate anual de Ministerul Educaţiei, precum şi celor care au obţinut media 10 la examenul de evaluare naţională, la examenul de bacalaureat şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora, în limita bugetului aprobat şi în condiţiile regulamentului aprobat”, arată proiectul de lege adoptat de senatori.

Citește și: Sprijin financiar de 300 de lei pe lună pentru elevii de liceu și 330 de lei pe lună pentru studenți! Termenul înscrierilor este de 31 aprilie 2024!

Tichete educaționale destinate elevilor nevoiași


Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a transmis la începutul lui 2024 că tichetele educaționale în valoare de 500 de lei acordate elevilor care provin din familii cu situație financiară precară au început să fie alimentate cu bani. Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite îmbrăcăminte necesară frecventării școlii și grădiniței, potrivit OUG nr. 83/2023.

Părinții trebuie să știe că nu pot folosi cardurile pentru retragere de numerar. Iată ce trebuie să mai știm:

- Cardurile educaționale pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
- Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
- Suma virată poate fi utilizată pe tot parcursul anului școlar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.
- Tichetul social are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
- Sprijinul financiar de 500 de lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică.

Vezi și: Burse noi pentru elevii din România. Anunțul făcut de ministrul Educației pentru o anumită categorie de școlari
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri