Bărbatul din SUA care a adoptat-o pe Sorina iese la rampă! Îi acuză pe asistenții maternali din România

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 23-06-2019 20:00

Actualizat: 23-06-2019 19:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Bărbatul din Statele Unite ale Americii, Gabriel Săcărin, care a adoptat-o pe Sorina, fetița luată cu forța din Mehedinți, iese la rampă! Acuzații aduse asistenților maternali din Romania


Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, fetița de la Mehedinți, susține că în acest moment fetița este foarte bine și arată că asistenții maternali din România au încălcat foarte multe legi.


”Noi suntem în contact permanent cu oamenii de specialitate pentru a o ajuta pe fetiță să facă mult mai ușor trecerea. Noi am văzut-o pe Sorina că este un copil bun și frumos, am văzut asta în perioada de potrivire, care a avut loc anul trecut.


Asistenții maternali au încălcat mai multe legi, din ce în ce mai multe legi, inclusiv încălcarea unei decizii judecătorești.


Noi am fost la medicul de familie și am cerut fișa medicală. În acest moment fetița este asigurată de către șeful meu, la fel ca întreaga mea familie. În fișa medicală am găsit mai multe externări din spitalul de la Baia de Aramă din 2015, 2017, 2018 în care diagnosticele erau pneumonie, giardia și alte boli de care nu-mi mai amintesc.”, a declarat Gabriel Săcărin, citat de știripesurse.ro

Citește și:

Nucleara a fost detonată! Procurorul ar fi săltat-o ilegal pe fetița de 8 ani, pe care a târât-o pe jos


Procurorul care a târât pe jos fetița de 8 ani, desființat: Vorbim de șpagă


Unde lucrează, în realitate, tatăl adoptiv al fetiței târâte pe jos: ‘Transplanturi de organe’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri