Presa din România vorbește astăzi despre anomalia din sistemul de energie. Potrivit unor date furnizare de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), preţul gazului din producţie internă vândut de Petrom şi Romgaz este cu 50% mai mare decât cel adus de la ruşi.
Informația este prezentată de Ziarul Financiar.
Conform sursei citate, datele furnizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că preţul mediu de închidere a tranzacţiilor pe piaţa contractelor negociate bilaterale, acolo unde este vândut gazul produs în România, a fost aproape în fiecare lună mai mare decât cel importat în 2021, o tendinţă similară fiind vizibilă şi pe contractele încheiate pe pieţele centralizate.
Informaţiile sunt deocamdată disponibile pentru primele 10 luni ale anului trecut. Au fost, de exemplu, luni în care gazul românesc a fost cu peste 50% mai scump faţă de cel importat. Astfel, media lunii iulie a fost de 90,4 de lei/MWh pe contractele negociate direct, în timp ce gazul rusesc ajungea local la un preţ de 66 de lei pe MWh.
Vezi și
EXCLUSIV Reacția Poliției, după ce Parchetul a fost sesizat pentru fals în acte, în cazul luptătorului de la Trupele Speciale care acuză că a fost executat de cei pe care îi pregătea
Înregistrarea care confirmă informația publicată, în exclusivitate, de Bugetul.ro! Polițistul a înclinat fetița pe o parte, după ce a sunat la 112
Bătaie de joc! Prețul gazului produs în România, mai scump cu 50% decât cel adus de la ruși
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 18-01-2022 10:38
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



