Vești importante pentru românii care vor merge la vor. Paralela 45 a lansat campania de responsabilizare socială ” Mergi la vot, mergi în vacanță”, având ca scop mobilizarea cetățenilor cu drept de vot să participle la alegerile europarlamentare.
Până în prezent s-au înscris 20.000 de persoane și având în vedere că mai sunt aproape două săptămâni până la finalul campaniei, turoperatorul a decis suplimentarea numărului de vacanțe de la una la nouă. Unele voci afirmă deja că demersul agenției de turism nu ar fi unul chiar legal, având în vedere că poate favoriza o anumită parta a eșichierului politic. Totuși, până acum nu există sesizări oficiale în acest sens.
Până în prezent s-au înscris 20.000 de persoane și având în vedere că mai sunt aproape două săptămâni până la finalul campaniei, turoperatorul a decis suplimentarea numărului de vacanțe de la una la nouă, scrie capital.ro
Unele voci afirmă deja că demersul agenției de turism nu ar fi unul chiar legal, având în vedere că poate favoriza o anumită parta a eșichierului politic. Totuși, până acum nu există sesizări oficiale în acest sens.
Așadar, cei care se înscriu în campanie pot câștiga:
„-o vacanță de șapte șapte nopti pentru două persoane în Insula Creta, cu plecare din Bucuresti sau Cluj, în intervalul 16-22 septembrie 2019
-o vacanță tip circuit pentru două persoane în Grecia, cu plecare pe 4 august
-o vacanță de șapte nopți pentru două persoane în Antalya, cu plecare din București, în perioada 7-14 iunie
-o vacanță de șapte nopți pentru două persoane în Antalya, cu plecare din București, în perioada 7-14 iunie
-o vacanță de cinci nopți pentru două persoane la Mamaia, Hotel Phoenicia Holiday Resort, în perioada 7-12 iunie
o vacanță de două nopți pentru două persoane la Mamaia, la Hotel Central, în perioada 21-23 iunie
-o vacanță de două nopți pentru două persoane la Mamaia, la Hotel Central, în perioada 21-23 iunie
-o vacanță de două nopți pentru două persoane la Mamaia, la Hotel Central, în perioada 21-23 iunie”, potrivit unui comunicat de presă.
Vezi și:
Adevăratul motiv! De ce ar fi fost, de fapt, arestat Radu Mazăre în Madagascar
Beneficii uriașe pentru cei care merg la vot! Iată ce puteți primi
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



