Biserica și SRI! Ce om important din SRI a fost decorat de Patriarhul Daniel?

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 29-10-2016 09:20

Actualizat: 28-10-2016 20:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Nu numai președintele Iohannis acordă decorații personalităților marcante ale României, ci și Patriarhul Biserici Ortodoxe, Preafericitul Daniel.


Cu prilejul celui de-al doilea hram al catedralei patriarhale, de ziua Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, acesta i-a decorat pe șeful SRI, Eduard Hellvig, pe vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale,  și pe omul de afaceri Valentin Săftoiu de la SC Petrogas SRL, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Patriarhal.


Vezi și Suma URIAȘĂ pe care trebuia să o plătească SRI-ul pentru spionarea lui Kovesi


Dîncu a fost decorat cu Ordinul Sfântul Apostol Andrei,  Hellvig cu Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena și Valentin Săftoiu de la SC Petrogas SRL  cu ordinul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, potrivit Agerpres.


Vezi și Salariu IMENS pentru soțul purtătorului de cuvânt al lui Iohannis


HALUCINANT! Cât câștigă Florian Coldea, ȘEFUL operativ al SRI?

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri