Bogdan Negroiu de la „El Negro” dezvăluie, pe pagina de socilaizare, că a votat USR, PNL, pe Klaus Iohannis și pe Nicușor Dan la ultimele alegeri.
Însă, precizează el, acum, în pandemie, au fost „cei mai mari dușmani” ai săi, dat fiind că au vrut să introducă „Certificatul Verde”.
„Siniștrii ăștia de la USR mi se par mai agresivi decât Simion și Șoșoacă, numa că-s pe alte planuri, alte cărți”, spune Negroiu.
„Am fost toată viața de dreapta. Am votat toată viața pdl, pnl, băsescu, iohanis, nicușor, USR, am stat chiar la cozi să-i votez.
Acum în pandemie au fost cei mai mari dușmani ai mei.
Realizez că dacă nu era PSD-ul și extremiștii aurari aveam `șansa` să trăiesc la mâna progresiștilor ipohondrii care acceptă și susțin orice lege aberantă, care sfidează intuiția umană, liberul arbitru, care ignoră că juma de țară e anti certificate de segregrare, care cred orbește într-un sistem dovedit fals și infect de mii de ori
Sinistrul ăsta de Cîțu mi se pare mai periculos decât Năstase/Ponta/Dragnea la un loc
Siniștrii ăștia de la USR mi se par mai agresivi decât Simion și Șoșoacă, numa că-s pe alte planuri, alte cărți
Sper ca PSD-ul să-și desăvârșească planul și să distrugă PNL-ul.
USR e oricum pa.
Și să apară niște bărbați de Stat care să ne țină în UE și să știe/vrea să lupte pentru România.
Idealistul răzbunător.
Toleranța pe care am tot cântat-o îmi dă cu erori.
Să-i explici copilului tău că nu putem merge la film, la paste chinezești, în magazin de muzică, când nu poți intra la Hornbach să-ți iei lemne de foc (știu, se poate online ?), când te gândești - oare cum voi merge să cânt în locul x, sau cum te simți trecând pe lângă gardul de la kaufland?
Cum explici că studenții nu au voie la camine fără certificat, și eram aproape să nu mai avem acces nici la muncă fără QR?
Sau dacă se vota certificatul, cum să-ți dai afară o angajată nevaccinată?
Cum filtrezi animăleala oamenilor care-ți zic superior că - lasă, bă, că așa e și afară, nu te mai plânge. Și azi postase un savant că doar analfabeții nu se vaccinează...
Toate astea s-au întâmplat pe fondul unei uriașe propagande guvernamentale care a cumpărat media, au împrăștiat frică, ură, boală, rușine, disperare, divizare; toate astea îmbrățișate orbește de oameni transformați în fiare sau legume.
În numele binelui comun, evident ?
Spre final de pandemie să lămurim și asta. Cred că sunt infimi de puțini Isuși care s-au vaccinat pentru binele TUTUROR, acest invocat gest social. Nu boss, fiecare a fost pt el, pentru familia lui, lăsați naibii ipocrizia asta.
Iar despre certificat, cred că 90% l-au luat din constrângere.
Am scris `constrângere` și cred că deja câteva progresiste s-au încântat la cuvântul ăsta.
Nu o să pot uita niciodată declarația psihopatului Cîțu, cu privirea aia malefică de om care are Puterea:
- Ce atâta discuție: oamenii să se vaccineze și gata!!”, este mesajul lui Bogdan Negroiu.
Bogdan de la 'El Negro', fost votant USR și Nicușor Dan: Acum în pandemie au fost cei mai mari dușmani ai mei. Realizez că dacă nu era PSD-ul și extremiștii aurari aveam 'șansa' să trăiesc la mâna progresiștilor ipohondrii care acceptă și susțin orice lege aberantă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 10-02-2022 13:37
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

25 sepEconomie
Produsele Lidl care dispar de la raft. Compania a fost dată în judecată, instanța nu le mai permite comercializarea

25 sepSocial
Șoferii care nu vor avea voie să mai staționeze în București, între orele 7.00-9.00 și 17.00-19.00. Ce spune proiectul de lege

25 sepPolitica
Siegfried Mureșan și planul lui pentru creșterea pensiilor. De unde vrea să facă rost de bani propunerea de premier

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

25 sepSocial
„10-20 de ani, vom putea întineri corpurile cu totul”. Moartea ar urma să ajungă doar o opțiune pentru copiii noștri, nu o certitudine

25 sepPolitica
S-a supărat Nicușor Dan că a fost fotografiat sărutându-se cu șatena lui. „O să avem o discuție”. Gafă uriașă la Administrația Prezidențială

25 sepEconomie
Deficitul bugetar a coborât la 2,34% din PIB după primele șapte luni. Alexandru Nazare: „Problema deficitului nu este rezolvată”

25 sepEconomie
Găselnița Kaufland care va atrage tineretul în magazinele sale. Produsele virale își vor face singure publicitatea, vor dispărea imediat de la raft

25 sepEntertainment
Cine este noul șef de la PRO TV. Are un sfert de veac de experiență în televiziune, se va ocupa inclusiv de VOYO

25 sepEconomie
S&P, primele concluzii despre ratingul economic al țării. Schimbările care se vor produce la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



