Ministerul Finanțelor Publice arată că execuția bugetului general consolidat pe cele șapte luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 1,74 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB.
Vă redăm mai jos comunicatul MFP:
1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 129,6 miliarde de lei, reprezentând 17,1% din PIB, au fost cu 2,4% mai mici în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent. În aceeași perioadă, veniturile colectate de ANAF au fost cu 1,4% mai mari față de aceeași perioadă din 2015 și cu 0,5% peste programul din acest an.
S-au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+10,5%), accize (+7,1%), contribuții de asigurări sociale (+6,6%), impozitul pe salarii și venit (+2,8%), precum și din taxa pe utilizarea bunurilor (+14,7%).
În ceea ce privește încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere față de aceeași perioadă a anului 2015 de 10,1% în condițiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât și de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015.
Încasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea a fost realizată chiar și în condițiile unor influențe negative ale majorării volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, ale creșterii cotei de contribuții de la 5% în 2015, la 5,1% în 2016 precum și aplicării Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.
La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15%, la impozite și taxe pe proprietate cu 10,9%, iar la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o creștere de 6,2%.
2. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 131,4 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 4,7% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,2 puncte procentuale ca pondere în PIB.
Cheltuielile de personal au crescut cu 10,2% față de aceeași perioadă a anului precedent fiind determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 și de majorarea salariului minim brut pe țară.
Majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 au fost de 12% pentru personalul din instituțiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar și a personalului din sistemul public de asistență socială, de 5% din luna septembrie și de 15% din luna decembrie pentru personalul din învățământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială. Majorarea salariului minim brut pe țară a fost cu 75 lei începând cu 1 iulie 2015, de la 975 lei la 1050 lei și cu 200 de lei începând cu 1 mai 2016, de la 1050 lei la 1250 lei.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 0,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, creștere mai mare înregistrându-se la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate de 9,3%.
Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 7,9%, fiind influențate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 și de dublarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 12,8 miliarde de lei, respectiv 1,7% din PIB, cu aproximativ 2,7% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 0,2% din PIB
Autor: Florin Stoian, redactor
Publicat: 26-08-2016 07:39
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 octEntertainment
Copilul nelegitim al lui Nicușor Dan. Un bărbat susține că tatăl său este președintele României, care are 56 de ani

04 octPolitica
Mirabela Grădinaru, criticată pentru ținutele din SUA și Cehia. Greșelile făcute de partenera lui Nicușor Dan

04 octActual
Fără curent electric în București, Giurgiu și Ilfov, începând de luni, 5 octombrie. Zonele vizate

04 octEntertainment
Fără apă rece, între 6 și 9 octombrie 2026, în București. Lista zonelor vizate

07:30Entertainment
Legea prin care vecinul tău are voie în curtea ta, fie că îți convine sau nu. Situația din prevedere pe care puțini o cunosc

04 octEntertainment
Contul tău bancar poate fi închis sau blocat pe loc. Ai semnat deja, dar nu ai stat să citești care este motivul

04 octEntertainment
Smiley, dat în judecată pentru plagiat. Vedeta PRO TV ar avea de dat sute de mii de euro pentru drepturile de autor

04 octSport
Primarul care a ajutat-o pe Nadia Comăneci să fugă din țară, în comunism, s-a stins. Ioan Bohăncanu era edil de peste 26 de ani

04 octEntertainment
Moșii de Toamnă 2026, tradiții și superstiții. Cât mai costă să faci o pomană pentru cei adormiți, după toate scumpirile

04 octActual
Invazie de ploșnițe la ASE, la început de an universitar. Studenții vor învăța online până când problema este rezolvată
Articole Similare

26 minute în urmăEntertainment
320 de profesori necalificați predau în școlile din România. Studenții au nevoie de mentorat ca să poată să-îi învețe pe elevi

circa 1 oră în urmăEntertainment
Cântăreața Raluka, victima unei noi escrocherii la telefon. Cum acționează țeparii, ce să faci ca să nu pici în plasă

circa 1 oră în urmăPolitica
Reproșurile Elenei Udrea către foștii colegi din PNL. S-au împlinit 8 ani de la arestul din Costa Rica

07:30Entertainment
Legea prin care vecinul tău are voie în curtea ta, fie că îți convine sau nu. Situația din prevedere pe care puțini o cunosc

07:00Entertainment



