armata ucraina

sursa foto:  stirileprotv.ro

Bulgaria i-a luat la mișto pe ucraineni și le-a trimis armament ruginit din perioada sovietică! Ucraina a făcut returul tehnicii militare prin România

Guvernul bulgar ar fi încercat, în luna mai, să trimită în Ucraina, prin intermediul României, muniție veche, retrasă, fabricată în Belarus în perioada sovietică, dar Kievul a fost nemulțumit de starea avansată de degradare a armamentului și l-a trimis înapoi. 

Este vorba despre rachete Grad și cartușe de artilerie, în valoare de circa 200 de milioane de dolari, arată o anchetă realizată de publicația bulgară Bivol.bg, preluată de G4Media.ro.

Aranjamentele pentru exportul de arme în Ucraina prin intermediul României s-ar fi făcut în timpul vizitei oficiale în România a premierului Kiril Petkov din 29 aprilie, la o zi după ce aceasta fusese la Kiev. Ar fi fost vorba despre exportul a circa 50.000 de rachete de artilerie și peste 5 milioane de cartușe pentru mitraliere, cu o valoare estimată de 200 de milioane de dolari.

Compania bulgară Alguns EOOD a cumpărat din Belarus rachetele – fabricate în anii ’80 – și le-a trimis către RomArm, aflată sub administrarea Ministerului Economiei din România, în virtutea acestui acord care prevedea ca muniția să fie trimisă apoi imediat în Ucraina.

Potrivit publicației bulgare, tranzacția a fost planificată să se desfășoare în felul următor: compania bulgară Alguns vindea muniția către compania națională de apărare din România CN Romarm S.A., aceasta din urmă o revindea apoi propriei sale filiale Nanotech Defence S.R.L., care semna un contract direct cu Ministerul ucrainean al Apărării, adică destinatarul final. Nanotech acționa în calitate de reprezentant de vânzări al RomArm în Ucraina.

Bucureștiul confirmă că afacerea a avut loc

Bivol.bg a trimis o scrisoare oficială ministrului român al economiei, Florin Spătaru, care a transmis întrebările către compania națională de apărare Romarm S.A. „Romarm are un contract de achiziție activ cu compania bulgară Alguns”, se arată în răspunsul pe care Bivol l-a primit de la Gabriel Țuțu, directorul general al companiei românești. „Contractul și implementarea ulterioară a acestuia sunt în conformitate cu legislația în domeniu”, a mai spus directorul general român. Acesta a refuzat să ofere mai multe informații, subliniind că dezvăluirea unor detalii despre „produse, livrare și prețuri ar fi contrară principiilor concurenței pe piață, protejate de lege”.

Ucraina a trimis armele înapoi în România

Numai că în momentul în care Kievul a primit muniția și a constatat stare în care se afla, a trimis-o înapoi în România, fiindcă proiectilele nu erau operabile în luptă, scrie sursa citată. Atunci când Ucraina a trimis marfa înapoi, întregul transport a trecut din nou prin România și s-a întors până la compania bulgară Alguns.

„Potrivit surselor noastre, în ziua în care s-a convenit asupra contractului, compania bulgară Alguns a primit un avans de 36 de milioane de dolari, transferat dintr-un cont bancar din Marea Britanie – țara care oferă Ucrainei a doua cea mai mare sumă de ajutor militar, după SUA. Restul banilor urmau să fie plătiți imediat ce armele ajungeau la destinație. Dar când au fost primite în Ucraina, a fost dezvăluită starea lor reală. Ministerul ucrainean al Apărării le-a trimis înapoi în România, deoarece nu erau apte pentru a fi folosite în luptă. Se pare că, din cauza urgenței, muniția nu fusese examinată și se afla într-o stare proastă”, susține Bivol.bg.

Aceeași sursă mai scrie că și autoritățile române au fost nemulțumite de starea proiectilelor, pentru că multe erau ruginite, lovite sau deformate, iar Bucureștiul, „protejându-și buna reputație”, le-a trimis înapoi.

Ajutați de Ministerul Economiei și Industriei din Bulgaria, compania Alguns a încercat apoi să repare muniția prin așa-numita „re-atestare” la producătorul bulgar de arme VMZ, deținut de stat. Aici, au intervenit alte complicații cu implicații politice interne în Bulgaria.

Cazul riscă să se transforme într-un scandal diplomatic

Pe de altă parte,, „cazul este pe cale să se transforme într-un scandal diplomatic”, conform Bivol.bg, în contextul în care Belarusul suspectează că o licență emisă de Minsk ar fi fost falsificată pentru a se putea realiza exportul către Ucraina. Ambasada Belarusului la Sofia a transmis o scrisoare oficială autorităților bulgare cu privire la frauda care fusese folosită pentru a exporta arme fabricate în țara lor fără acordul lor, scrie Bivol.bg.

Potrivit unor surse, premierul Kiril Petkov, viceprim-ministrul Kornelia Ninova și șefii lor de birou -Lena Borislavova și Kaloyan Metodiev s-au aflat sub presiune din două părți – din cauza angajamentelor lor neîndeplinite față de Ucraina, în care a fost implicată și România, dar și din partea Belarusului, furios de încercarea de a preda armele lor unei țări cu care se află în relații neprietenoase.

Bivol.bg mai scrie, citând surse, că „cel puțin 15 milioane (de dolari – n.r.) au fost destinate drept comision neoficial pentru funcționari publici (Bivol.bg nu precizează clar dacă este vorba despre funcționari din România sau Bulgaria ori din ambele țări), cu cinci milioane în avans”, în urma acestei afaceri, conform digi24.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare