La granița de vest a României, bine camuflată sub câmpurile molcome ale Banatului, se află una dintre cele mai bine păstrate relicve ale paranoiei represive cumplite din perioada stalinistă.
Proprietarii terenurilor agricole din județele Timiș, Caraș, Arad păstrează încă, pe post de cămară, buncăre cu pereți din beton armat. Între localitățile Voiteg și Jebel, în județul Timiș, există discret zeci de kilometri de buncăre și tuneluri subterane. Sunt dovezi vii ale vremurilor dictatoriale ale primei perioade de comunism în România.
Construcțiile militare elaborate au costat milioane de dolari
Totul a debutat în anul 1952, când liderul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin a ordonat construirea unui sistem defensiv masiv de-a lungul graniței româno-iugoslave. Aflate în plin proces de sovietizare, România, Ungaria și Bulgaria au început în deceniul 5 ample lucrări de fortificații pe toată frontiera cu Iugoslavia. S-au cheltuit milioane de dolari și s-a investit munca a mii de geniști pentru a îndeplini ordinele dictatorului.
Relațiile dintre Uniunea Sovietică și Iugoslavia se deterioraseră dramatic după ruptura dintre Stalin și Iosip Broz Tito. România, ca stat-satelit al URSS, devenise avanpostul apărării comunismului sovietic, scrie Europaliberă.org
În consecință, regimul comunist de la București a demarat un plan uriaș de fortificare a frontierei de sud-vest. În câmpurile dintre Voiteg și Jebel, s-au săpat practic 30 de kilometri de buncăre, tuneluri și galerii subterane. Toate au fost proiectate cu un scop militar evident: să reziste la impactul direct al bombelor de maxim 1.000 de kilograme – un scenariu plauzibil în eventualitatea unei ofensive iugoslave.
La vama cu Serbia există buncăre ascunse sub dâmburile campestre
Șoferii care circulă azi către vama cu sârbii pot observa ușor, pe marginea drumului, stranii cocoașe de pământ care ies din peisajul plat al Banatului. În realitate, acestea sunt cupole de beton și pământ ale fostelor buncăre, proiectate atent ca să nu poată fi detectate ușor din aer.
Interiorul acestor fortificații – multe dintre ele având ziduri groase, căptușite cu plumb și oțel – prevede încăperi de comandament, zone de depozitare, puțuri de ventilație și rețele de comunicații. Totul era gândit să asigure supraviețuirea și apărarea în cazul unui atac nuclear sau convențional.
De la obiectiv militar strategic la cramă și colibă de oi
De menționat că, după prăbușirea regimului comunist și odată cu dărâmarea blocului Estic, interesul strategic pentru acest tip de construcții a dispărut. Multe dintre buncăre au fost abandonate și lăsate în paragină, sau au fost preluate de localnici.
Totuși, într-un amestec curios de simț practic și nepăsare față de istorie, localnicii au început să folosească spațiile subterane pe post de crame, magazii, colibe pentru oi sau chiar cămară de alimente.
