Bursa de Valori București organizează o nouă ediție a acestui eveniment! Pentru cine este dedicat

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 10-11-2018 10:07

Actualizat: 10-11-2018 10:06

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cea mai importanta instituţie a pieţei locale de capital, organizează sâmbătă cea de-a opta ediţie a Forumului Investitorilor Individuali.


Acesta fiind unul dintre evenimentele de referință dedicate investitorilor de retail.


Conform comunicatului ce a fost publicat pe site-ul bursei, peste 20 de speakeri vor susţine pe parcursul evenimentului mai multe prezentări şi ateliere dedicate atât potenţialilor investitori, cât şi celor experimentaţi.


"La Forum discutam de obicei despre investiţii, câştiguri, analize, portofolii. Dar mai discutam despre ceva: despre experienţele oamenilor care fac aceste investiţii, despre reuşitele lor şi încercăm să ne transmitem unii altora aceasta cunoaştere acumulată de-a lungul timpului. Sperăm ca şi această ediţie a Forumului să fie un eveniment dedicat nu doar cunoaşterii şi colectării de informaţii utile, ci şi întâlnirilor şi discuţiilor specifice unei adevărate comunităţi a investitorilor"
, a declarat Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.

"Sunt foarte multe motive să vii la ediţia din această toamnă a Forumului Investitorilor Individuali, acolo unde avem o agenda ce reflectă firul narativ al evenimentului, "Banii mei, viitorul meu". Voi enumera doar câteva dintre ele: pentru că trebuie să învăţăm să ne disciplinăm financiar, oricât de restrictiv ar părea acest lucru, să economisim şi să investim constant. Totul pentru un rezultat previzibil: un viitor mai bun", a spus Adrian Tanase, CEO al BVB, citat în comunicat.

Vezi și

Lovitură de teatru în privința Elenei Udrea și a Alinei Bica! Ce fac, de fapt, în închisoare – Pentru ce sunt angajați oameni

Exclusiv Mega-cadou de Crăciun pentru Elena Udrea – ‘Semnalul’ pe care îl așteaptă avocatul său pentru a ataca

Atenție, români! Riscați amenzi usturătoare dacă nu sunteți racordați la acest serviciu
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri