Călin Georgescu și-a plătit taxa pentru că a declarat venituri zero în campanie. Banii au ajuns la AEP

Autor: Neacșu Elena

Publicat: 25-05-2026 19:24

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a achitat 200.000 de lei către AEP. Sancțiunea a fost aplicată pentru că în vremea campaniei electorale, a susținut că nu a cheltuit niciun leu pe promovare. A fost aplicată cea mai mare amendă posibilă, conform G4 Media.

călin georgescu

De ce și-a luat Călin Georgescu amendă de 200.000 de lei

Conform Expert Forum, Georgescu a primit mai multe amenzi, astfel:

  • 50.000 de lei – art 28 (1) a) cheltuielile aferente campaniilor electorale trebuie să provină numai din contribuţii ale candidaţilor sau ale formaţiunilor politice;

  • 25.000de lei – art 36 (3) – Competitorii electorali au obligaţia de a imprima pe materialele electorale numele candidatului, operatorul economic, CMF şi tiraj, dacă este cazul.

  • 25.000 de lei – art 36 (32) – În termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei electorale, competitorii electorali au obligaţia de a transmite la AEP o declaraţie cuprinzând informaţii privind descrierea materialelor de propagandă electorală online, producţia, perioada şi spaţiul de difuzare a acestora.

  • 50.000de lei – art.47 alin. (1) – În 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, mandatarii financiari coordonatori sunt obligaţi să depună la AEP rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale şi cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, însoţite de declaraţiile de la art. 28 alin. (13).

  • 50.000 de lei – art. 50 alin (2) – Partidele politice şi candidaţii independenţi au obligaţia de a prezenta în termen de 15 zile AEP documentele solicitate.

Au fost sesizate și autoritățile

După ce AEP a sesizat nereguli, a dat vestea mai departe către Poliţia şi Parchetul General cu privire la campania lui Călin Georgescu. În acest context, vicepreședintele Cosmin Popp, a transmis că legea, în forma sa actuală, permite o anomalie.

„Plata unei amenzi e mult mai avantajoasă decât să respecți legea”, a spus Cosmin Popp în cadrul unei conferințe Expert Forum. Adică să declari sursele de venituri și destinația cheltuielilor.

CITEȘTE ȘI: Amendă pentru vânzătorul care ți-a închis ușa în nas la magazin. Programul nerespectat devine sancțiune

Nicușor Dan l-a acuzat că este de partea rușilor

Președintele susține că România este de peste un deceniu în război hibrid cu Rusia, care s-ar fi implicat și în alegerile anulate. Consideră, din datele la care are acces, că fostul candidat era marioneta Moscovei.

„Fără discuție, România este ținta unui război hibrid al Rusiei de cel puțin 10 ani. Fără discuție, Călin Georgescu a fost susținut de o infrastructură creată de Federația Rusă”, a spus șeful statului, în urmă cu o lună.

CITEȘTE ȘI: VMI, ajutor social pentru 260.457 de români. Valoare sa este de 193 de milioane de lei

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri