Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, avertizează că trebuie să se intervină acum pentru protejarea populației și a medicilor.
Potrivit fostului premier, Guvernul trebuie să intervină din timp pentru a ajuta Institutului “Cantacuzino”, în vederea producerii unui vaccin anticoronavirus.
„Stau în casă pentru că este modul cel mai eficient în care ne putem proteja, pe noi și cei dragi, de îmbolnăvire!
Printre mulțimea de știri sumbre care parcă nu se mai opresc, a ieșit ieri o rază de soare: un colectiv de cercetători din Timișoara noastră face progrese în cercetarea pentru un vaccin contra coronavirusului. Ei se alătură altor zeci de mii de cercetători din toată lumea care lucrează la identificarea acestui vaccin salvator. Informațiile publice spun că deja se testează pe oameni. Lumea medicală este optimistă că într-un timp rezonabil un vaccin va apărea pe piață. Dată fiind situația excepțională creată la nivel mondial de pandemia de coronavirus este puțin probabil că cei care vor descoperi vaccinul îl vor ține secret sau îl vor vinde la suprapreț. Eu cred că solidaritatea va funcționa de această dată și toate țările se vor alia împotriva acestui inamic nevăzut. Cel mai probabil Organizația Mondială a Sănătății va publica formula și modul de utilizare, fiecare țară având atunci opțiunea fie de a aștepta până când unitățile de producție din alte țări îi vor furniza acest vaccin, fie să încerce să și-l producă singure.
În situații de criză trebuie să fii capabil să anticipezi, să fii creativ și capabil să iei decizii rapide, calități care lipsesc în totalitate guvernului Orban. Așa îmi explic de ce a așteptat 7 zile de la primul meu apel de a lua măsura izolării obligatorii sau refuzul de a implementa o aplicație software românească care permite supravegherea celor în carantină și refacerea traseului celor infectați, inclusiv cu identificarea celor care au intrat în contact cu ei.
Trag semnalul în legătură cu Institutul Cantacuzino pentru a nu repeta greșelile de până acum și pentru a fi siguri că Institutul Cantacuzino are capacitatea să-l producă rapid și în doze care să ajungă pentru toți sau chiar să ne putem ajuta și vecinii.
De asta cred că e nevoie ca Guvernul să ia ACUM toate măsurile, astfel încât specialiștii de la “Cantacuzino” să poată produce MÂINE viitorul vaccin. Ceea ce s-a întâmplat cu medicii și personalul medical care au fost trimiși în linia întâi fără materiale de protecție nu mai trebuie să se întâmple. La niciun spital. Pentru că atunci când vaccinul va apărea, fiecare minut va fi important, pentru că va putea salva viața unuia dintre noi.
Dacă guvernanții nu știu sau nu pot să o facă, Parlamentul va trebui să preia inițiativa și să voteze o lege care să dea Institutului “Cantacuzino” fondurile necesare pentru a se pregăti pentru producerea, pe scară largă, a unui vaccin anticoronavirus, după ce cercetările mondiale vor fi încheiate. Și mă gândesc că aceste fonduri trebuie să fie suficiente, inclusiv pentru completarea resursei umane cu personal suplimentar, oameni noi sau din rândul celor pensionați deja.
Și între timp: STAȚI ÎN CASE! Stați departe de virus și dați timp cercetătorilor să producă vaccinul sau medicamentația de care avem nevoie în lupta cu coronavirusul! O creștere rapidă a numărului de îmbolnăviri pune sistemul medical românesc în mare dificultate”, a sa arătat Călin Popescu-Tăriceanu pe pagina sa de socializare.
Vezi și
Atenție! Persoanele care-și plimbă câinele sau care fac sport nu trebuie să completeze declarația pe propria răspundere! Precizări făcute de Marcel Vela
Avertisment fără precedent: Un caz de coronavirus poate fi responsabil pentru infectarea altor 59.000 de persoane
Călin Popescu Tăriceanu trage un semnal de alarmă: E nevoie ca Guvernul să ia acum toate măsurile, astfel încât specialiștii de la “Cantacuzino” să poată produce mâine viitorul vaccin!
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



