O cunoscută prezentatoare și actriță a primit o lovitură cruntă. Aceasta și-a pierdut casa, în urma unui credit făcut în franci elvețieni. Chiar și așa, fosta vedetă de la PRO TV are în continuare probleme, ea urmând să ajungă, în februarie, din nou la tribunal.
În perioada în care era logodită cu Norris Măgeanu, Corina Dănilă a contractat un credit pentru ridicarea unei vile în Chiajna.
Cei doi s-au împrumutat de 458.952 de franci elvețieni. Ca în cazul multor persoane care au luat credite în franci elvețieni, pe fondul devalorizării monedei naționale, Danilă a avut mari probleme și a ajuns în imposibilitarea achitării ratelor.
Astfel, banca i-a executat silit și a scos la vânzare casă, în 2012, obținând pe ea, în 2015, doar jumătate din totalul sumei împrumutate de Dănilă și de Măgeanu. În ciuda faptului că a pierdut deja casa, Corina Dănila continuă procesul cu banca respectivă, încercând, probabil, să scape de plată penalităților pe care instituția financiară le percepe de multe ori, în contul creditului neachitat și neacoperit din vânzarea imobilului. Următorul termen în disputa de la tribunal dinte părți va avea loc la începutul lunii februarie, scrie wowbiz.ro.
În prezent, Corina Dănilă moderează emisiunea „Ieri, Azi, Mâine”, difuzată de TVR 2. Dănilă a devenit cunoscută în perioada în care prezenta Știrile PRO TV, iar ca actriță s-a remarcat prin telenovela „Numai iubirea”, produsă de MediaPro Pictures și difuzată de Acasă TV.
Vezi și Ați citit ceva mai penibil vreodată? Deputatul PSD care vrea să se facă scriitor
Carmen Dan, pusă la zid! Noua gafă incredibilă a ministrului Afacerilor Interne
Lovitură fulger pentru Antena 1: Ce prezentatoare și-a anunțat șefii că demisionează- Care ar fi motivul
CALVARUL continuă! DATĂ AFARĂ din casă, o fostă vedetă de la PRO TV ajunge din nou la tribunal
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente
Articole Similare

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



