Anul 2016 a fost unul bogat din punct de vedere politic. Am avut alegeri locale cu multe schimbări la nivel administrativ, iar pe 11 decembrie românii au decis o majoritate parlamentară care va duce la schimbarea Guvernului tehnocrat.
În acest context, la sfârșitul lunii noiembrie, datoriile autorităților locale au ajuns la 217 milioane de lei, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când datoriile mai vechi de 90 de zile ale autorităţilor locale au fost de 259 milioane de lei, potrivit unei analize Capital.
Cel mai dator judeţ este Vâlcea, acolo unde arieratele mai vechi de 90 de zile, ale autorităţilor locale, sunt de 25 de milioane de lei.
Vezi și Justiție?! Amenințări, intimidări, interceptări – s-a întors vechea Securitate în România?
Al doilea cel mai dator judeţ este Constanţa, acolo unde primăriile şi consiliile judeţene, dar şi prefecturile, au facturi neplătite de 21,06 milioane de lei. Mangalia conduce topul, cu datorii neplătite de 3,7 milioane de lei.
Al treilea judeţ în top este Suceava, cu datorii de 14,12 milioane de lei. Mare parte din sumă, respextiv 11,97 milioane de lei reprezintă restanţele primăriei Suceava.
Al patrulea judeţ în topul datornicilor este Giurgiu, cu facturi neachitate de 12,35 milioane de lei. Comuna Ghimpaţi are datorii de 3,10 milioane d elei, aproape cât au toate primăriile din judeţul Gorj (3,8 mil. lei), şi aproape de două ori mai mult decât judeţul Harghita (1,7 mil. lei).
Maramureş e un alt judeţ dator, aflându-se pe locul patru în acest clasament. Autorităţile locale de aici au restanţe mai vechi de 90 de zile în valoare de 11,7 milioane de lei. Judeţul Neamţ are arierate în valoare de 9,3 milioane de lei. Prahova are arietate în valoare de 9,4 milioane de lei. Primăria Ploieşti este cea mia datoare, având restanţe de 2,49 milioane de lei.
Vezi continuarea pe Capital.ro.


















