Care sunt sursele de inspirație ale Serviciului Român de Informații

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 01-03-2017 14:30

Actualizat: 01-03-2017 13:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

La 25 ianuarie, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, anunța că „în câteva zile” va fi finalizat Codul de etică al angajaților SRI, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial.


Cu toate acestea, respectivul act este încă în curs de elaborare. Profit.ro a aflat, chiar de la reprezentanții SRI, că printre sursele de inspirație ale proiectului de Codse numără experiența în materie a unor servicii de informații străine, dar și codurile de etică ale profesiilor liberale.


"Pe lângă valorificarea cazuisticii evidențiată de experiența acumulată de instituție în cei aproape 27 ani de existență, în etapa de documentare care a precedat elaborarea proiectului: a) au fost studiate Codurile de etică specifice unor profesii care implică exercițiul autorității de stat, dar și profesiilor liberale; b) au fost consultate, din surse deschise de informare, proiecte și dezbateri referitoare la etica în activitatea de intelligence din alte state; c) au fost studiate legile cu aplicabilitate în problematica de securitate națională și regulamentele militare, cadrul normativ referitor la organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, la securitatea informațiilor clasificate, la constarea, cercetarea și sancționarea abaterilor disciplinare, precum și la conflictul de interese și statutul funcționarului public", se arată în răspunsul transmis sursei citate de către SRI.


Vezi și Tensiuni în partidul lui Băsescu! Robert Turcescu, scos din sărite


Detalii incredibile din tinerețea lui Tăriceanu! Ce făcea acesta la școală


De necrezut! Ce s-a ales de pușcașul marin care l-a omorât

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri