carmen avram 24407100

sursa foto:  DCNews

Carmen Avram intră la rupere! ‘Dacă şefu’ a zis că e nevinovată, atunci e’

Comisarul-desemnat al Franţei pentru piaţa internă, Sylvie Goulard, nu a reuşit să-i convingă pe deputaţii din Parlamentul European privind nevinovăția sa în scandalul iscat în jurul presupusei angajări fictive a unuia din colaboratorii săi. Membră a Grupului Renew Europe, candidata Franței susținută și de fostul premier Dacian Cioloș, Goulard  nu a primit undă verde pentru a trece în etapa viitoare. Situația a fost comentată de europarlamentarul PSD Carmen Avram.

„Sylvie Goulard, candidata Franței, pe care dl. Dacian Cioloş a fost instruit de la Paris s-o declare nevinovată, a ieşit ieri frântă şi înfrântă din audierile pentru comisar al pieței interne, industriei şi apărării. Acolo, în sală, decizia „judecătorului” n-a făcut nici doi eurocenți: suspiciunea de angajări fictive în Parlamentul European, cei 45.000 euro pe care a trebuit să-i returneze, salariul de 12.000 euro pe care l-a primit, 3 ani, de la o organizație americană, în timp ce era europarlamentar, şi ancheta la care este supusă în Franța au făcut parte din tirul de întrebări cu care a fost mitraliată „nevinovata”. Ba chiar, s-a vorbit de dublu standard, cu referire la candidatii român şi ungar. Se spune că Goulard va fi respinsă. Doar dl. Cioloş şi grupul său, Renew, n-au o problemă: dacă şefu’ a zis că e nevinovată, atunci e. Quelle horreur!”, a scris Carmen Avram pe Facebook.

EXCLUSIV Viața copiilor, pusă în pericol! Protecția Consumatorilor acuză Poliția: ‘Nu am primit niciun feed-back’

Mare atenție! Ce se întâmplă cu contractele de leasing

Atenție! Riscați amenzi uriașe dacă nu respectați asta

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare