Bucureștiul a cunoscut o dezvoltare imobiliară continuă în ultimii ani. Cererea tot mai mare de locuințe i-a determinat pe dezvoltatorii imobiliari să investească masiv în construcția de noi blocuri. Cum prețurile nu sunt deloc mici în Capitală, marii jucători de pe această piață încearcă acum să se orienteze spre locuințele destinate celor cu venituri medii.
Cartierul de lux ce va fi ridicat în Sectorul 4 al Capitalei
One United Properties este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din țara noastră. Compania s-a axat până acum pe construirea de locuințe de lux, dedicate celor cu venituri foarte mari. Se pare însă că strategia One United se va schimba puțin.
În cursul zilei de joi, 4 aprilie 2024, compania a anunțat încheierea unui memorandum de înțelegere pentru achiziționarea unui teren de 21 de hectare „situat la câteva minute de mers cu mașina de parcurile Tineretului şi Carol şi la distanță de mers pe jos de stația de metrou Eroii Revoluției”, în sectorul 4 al Capitalei. Prin această tranzacție, One United susține că vrea să intre pe un nou subsegment, cel al „locuințelor premium la prețuri accesibile”.
„De la IPO-ul nostru din 2021, One United Properties a înregistrat o creștere remarcabilă, determinată de cererea ridicată pentru oferta noastră rezidențială premium, după cum o demonstrează succesul unor dezvoltări precum One Cotroceni Park și One Lake District. Înțelegând nevoia de locuințe de înaltă calitate, dar accesibile în București, suntem încântați să ne extindem în subsegmentul superior al pieței de masă. Această mișcare este un răspuns strategic la tendințele pieței și la cererea tot mai mare de opțiuni sustenabile și accesibile de locuit. Avem în vedere această dezvoltare ca fiind mai mult decât o colecție de locuințe; aceasta va fi cea mai mare dezvoltare din istoria companiei noastre, întruchipând ambiția noastră de a crea o comunitate dinamică și sustenabilă, care să stabilească noi standarde în sectorul imobiliar”, a explicat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.
(CITEȘTE ȘI: O celebră fabrică din România a fost scoasă în licitație. Proprietarii nu au avut cum să o mai scoată din faliment)
Facilități de top pentru noul proiect
Noul ansamblu rezidențial va avea aproximativ 5.000 de apartamente, fiind anunțat ca un cartier autosustenabil. Având în vedere amplasamentul noului proiect imobiliar, acesta va beneficia de mai multe puncte de acces pentru o mai bună accesibilitate atât cu maşina, cât şi pe jos. În plus, noul cartier va include toate facilitățile necesare pentru a asigura un stil de viaţă mai uşor şi relaxat pentru locuitorii săi. Astfel, nu vor lipsi: un parc şi spaţii verzi, facilități educaționale, un centru de fitness cu piscină, piețe, servicii de retail cu operatori alimentari, un centru comunitar de sănătate, trotuare și piste pentru biciclete. Prima fază a proiectului este preconizată a fi finalizată în anul 2028.
(NU RATA: Vila ferită de privirile indiscrete a lui Nicolae Ciucă. Fostul premier al României este un vecin model)


















