cartof

sursa foto:  brasovultau.ro

Cartofii românești și-au făcut intrarea în marile lanțuri de magazine străine, prezente pe piața locală: ‘Suntem momentan singurii care producem acest cartof’

Un fermier din Târgu Secuiesc, județul Covasna, se poate lăuda cu cartofii săi, care au ajuns în pe rafturile gigantului francez Carrefour.

Este vorba despre fermierul Mihail Mucsi. Cartofii familiei Mucsi au ajuns în rețeaua de magazine Carrefour, prin programul „Filiera Calității”.

Mihail Mucsi: „Suntem momentan singurii care producem acest cartof datorită seriozității cu care am livrat toate produsele și datorită faptului că am respectat toate criteriile de calitate”

Relația cu Carrefour a început în 2006 când primii cartofi au intrat în acest supermarket. Vă spun că a fost un vis ca să putem livra și noi la mari magazine. (…) La început am livrat 500-550 de tone, a crescut această cantitate în timpul trecerii anilor, iar în felul acesta noi am considerat că ei ne testează capacitatea de producție, noi fiind conștienți că trebuie să facem față solicitărilor unui retail modern. Până la urmă, în 2011 am fost aleși și s-a și introdus în piață prin noi acest nou brand al Carrefour, Filiera Calității Carrefour.

Cred că suntem momentan singurii care producem acest cartof datorită seriozității cu care am livrat toate produsele și datorită faptului că am respectat toate criteriile de calitate”, spus, pentru Agrointel.ro, fermierul Mihail Mucsi.

„Sunt fixate o serie de cerințe față de acest cartof pe care-l producem noi. Sunt toate introduse și specificate într-un caiet de sarcini care în fiecare an este actualizat, inclusiv cu noile soiuri sau noile tehnologii pe care le adoptăm. Totodată, acest caiet de sarcini este baza activității noastre de zi cu zi pentru că dânșii în fiecare an vin în verificări, fac un audit la noi în perioada de recoltare, perioada de ambalare. Este de amintit faptul că suntem certificați Global GAP, o certificare care, de asemenea, presupune o serie de verificări și analize, așa că întotdeauna cartoful nostru, înainte de a ajunge pe piață, este atent testat”, a mai spus  el despre certificările și analize care sunt făcute cartofilor premium, produși în România, și comercializați în magazinele sale de retailerul Carrefour.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare