Anunț important de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP)! Casa de Pensii a dezvăluit, luni, cine sunt pensionarii din România plătiți cel mai bine.
Conform CNPP, numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lui decembrie 2018, de 9.184 persoane, în creştere uşoară, cu 13 persoane, faţă de finele lunii precedente.
Cei mai mulţi, respectiv 3.629, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 17.537 lei (17.132 lei în noiembrie), din care 16.302 lei (15.897 lei în noiembrie) cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 858 de persoane. Pensia medie era de 5.480 lei, din care 3.321 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 816 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.382 de lei (2.654 lei suportaţi de la bugetul de stat).
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.461 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.698 lei, din care 7.531 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 606 persoane, media fiind de 7.640 lei, din care 4.223 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.814 pensionari, pensia medie fiind de 4.024 lei, din care 2.354 lei suportaţi din bugetul de stat.
Vezi și Reînvie un gigant românesc! Se deschid noi magazine
Scandalul fluturaşilor de salariu ia amploare! Polițiștii o amenință pe Carmen Dan!
Bomba care aruncă-n aer Legea pensiilor! Dezvăluire fără precedent
Casa de Pensii a făcut totul public! Cine sunt pensionarii plătiți cel mai bine
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

22 febActual
Moșia lui Călin Popescu Tăriceanu de pe malul lacului. Fostul premier își duce traiul într-un adevărat paradis

22 febActual
Milionarul discret care cumpără un hotel întreg pe litoral. Fostul arbitru din Divizia A este milionar în euro

22 febExterne
Rușii au dat un răspuns pe măsură, după lovitura aplicată de către ucraineni. Explozii în capitala Kiev

22 febSport
Cum și-a petrecut Victor Ponta seara de sâmbătă. Fostul prim-ministru a rămas profund impresionat și a făcut o declarație de atașament: „Voi fi toată viața!”

22 febActual
Întrebări halucinante pentru chatbotul ANAF: „Ana, vrei să facem sex?”

22 febActual
O voce relevantă din SUA a dat verdictul în privința țării noastre: „România este al treilea cel mai important stat din NATO”

22 febActual
Cuib de escorte în centrul Capitalei. Văduva lui Gabriel Cotabiță a fost reținută

22 febExterne
Pericol pentru românii care trec pe șoselele din Bulgaria. Riscă amenzi de circulație foarte mari

22 febEconomie
Dezastru economic mondial prevestit de un mare economist. Ar putea fi mai rău ca în timpul crizei din 2008

22 febExterne



