catalin predoiu

sursa foto:  Digi 24.ro

Cătălin Predoiu dă din casă: ‘Guvernul PNL din care am făcut parte aproximativ 12 luni nu a avut ca obiectiv ridicarea MCV’

Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat despre menținerea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în cazul României că greșelile legislative înregistrate în perioada 2017-2019 nu au putut fi corectate în timpul mandatului său.

 

„Guvernul PNL din care am făcut parte aproximativ 12 luni nu a avut ca obiectiv ridicarea MCV, pentru că nu era posibil acest lucru în 12 luni, și în condiții de pandemie. Guvernul PNL din care am făcut partea și-a atins toate obiectivele esențiale asumate prin programul de guvernare în domeniul Justiției.

Astfel, când am predat mandatul, la Minister se aflau redactate proiectele celor 3 legi ale justiției, încă din septembrie 2020, proiectul desființării SIIJ, (trimis la Consiliul Superior al Magistraturii încă din 02.02.2020, c.f programului de guvernare, noi nu am avut obiectiv desființarea pentru că nu aveam majoritate, în programul guvernului scria “elaborare proiect”, îndeplinit), proiectul legii grefierilor, proiectul legii transferării arhivei SIPA de la Ministerul Justiției la CNSAS si alte strategii importante elaborate și puse in dezbatere publică, cum ar fi strategia contra crimei organizate, apropo de ce s-a întâmplat la Arad.

Dacă aceste legi, în special legile justiției ar fi fost adoptate până acum, Comisia Europeana ar fi marcat acest lucru în MCV și pe acest lucru s-a bazat premierul Florin Cîțu când a declarat obiectivul ridicării MCV. Da, obiectivul era fezabil, dacă se adoptau aceste legi până la raport.

În acest sens am discutat cu toți diplomații statelor membre UE acreditați la București încă din septembrie 2020, am avut discuții cu vicepreședintele Comisiei Europene Věra Jourová și comisarul pe Justiție, Didier Reynders în același sens. Deci, noi trebuia până acum să adoptăm aceste legi în 2021, când aveam majoritate, pentru că în 2020 nu aveam majoritate, iar proiectele erau elaborate la cheie în Ministerul Justiției la data încheierii mandatului meu”, susține Cătălin Predoiu, conform psnews.ro.

Vezi și:

Ana Birchall spulberă USR PLUS și pe Stelian Ion: ‘Să pună mâna totuși să recitească atât raportul MCV, cât și declarațiile șefului DNA’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare