Ce a pățit un român în timpul vacanței petrecute pe un vas de croazieră legendar. Experiența nu va fi uitată prea curând

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 01-06-2024 09:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cel mai mare vas de croazieră din lume a fost lansat în luna ianuarie 2024, începându-și călătoria în Caraibele de Vest si Est. Acesta deține cea mai mare piscină și cel mai mare waterpark de pe un vas, cea mai înaltă cascadă, cel mai înalt tobogan și cel mai mare patinoar. 


Un turist român care și-a petrecut vacanța pe Icon of the Seas a povestit întreaga experiență de la bordul navei. Cu o capacitate maximă de 7.600 de pasageri și 2.350 de membri ai echipajului, Icon of the Seas ajunge să aibă populația unui orășel, însă vasul este atât de spațios încât nu pare suprapopulat. George, un tânăr în vârstă de 38 de ani din București, de profesie inginer software, care a mers alături de familie în Caraibele de Est la începutul lunii mai, spune că pe vas nu era exagerat de aglomerat. În plus, vasul este atât de mare încât pasagerii nu prea simt mișcarea navei pe ocean: „Câteodată simțeai, foarte-foarte puțin. Mai ales noaptea, când stăteai în pat”, mai spune turistul.


Perioada optimă pentru o croazieră în Caraibe este din decembrie până în mai.
Sezonul urganelor începe din iunie și ține până în noiembrie, iar cele mai multe furtuni sunt în lunile august, septembrie și octombrie. Îmbarcarea se face din Miami, din terminalul propriu al Royal Carribean, iar croaziera durează o săptămână.


Citește și: Vacanța de lux s-a transformat în coșmar pentru câțiva turiști. Vasul de croazieră pe care se aflau i-a abandonat pe o insulă din vestul Africii

Croaziera pornește din Miami


Cei care doresc o astfel de vacanță pot alege între Caraibele de Est și cele de Vest sau pot să lege două excursii și să petreacă două săptămâni în regiune, vizitând insule precum CocoCay din Bahamas, Sint Maarten, Republica Dominicană, Puerto Rico, Insulele Virgine Americane, Saint Kitts & Nevis, Roatán (Honduras), Cozumel (Mexic) sau riviera Maya. Prețul pentru o vacanță de 7 zile în Caraibele de Est la bordul Icon of the Seas variază în funcție dimensiunile camerei, de priveliște și de gradul de lux pe care și-l dorește pasagerul.

„Am dat 3.950 de dolari pentru cameră (pentru 3 adulți și 1 copil – n.r.), luată cu un an și jumătate înainte, când era vaporul în construcție. Cu câteva luni înainte de plecare crescuse prețul cu 50%”, explică George. Prețul include cazarea, 3 mese pe zi și gustări la o serie de restaurante și localuri, precum și accesul la piscine, spectacole, sală de fitness și alte activități. La acest preț se adaugă așa-numitele „gratuități”, în valoare de 18 dolari / zi / persoană. Acestea se plătesc la final și reprezintă bacșișurile pentru angajați (pentru ospătari, bucătari, barmani, chelneri, cameriste, personalul de la curățenie etc). Biletul de avion până în Miami nu este inclus în costul croazierei, arată Great News

Vezi și: Una dintre destinațiile preferate de români se confruntă cu o problemă serioasă! Planurile de vacanță ale românilor sunt puse sub semnul întrebării

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri