Ce face Klaus Iohannis în plină criză politică? Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-06-2017 14:10

Actualizat: 19-06-2017 14:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

România este în plină criză politică, iar miercuri urmează să afle dacă la Sorin Grindeanu va rămâne premier sau nu.


În aceste zile, președintele a decis să plece din Țară. El pleacă, luni, în Germania, într-o vizită de trei zile, urmând să aibă întrevederi cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi cu cancelarul Angela Merkel.


Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile se vor axa pe aprofundarea relaţiei cu caracter strategic dintre România şi Germania, cât şi pe abordarea principalelor subiecte aflate pe agenda europeană, respectiv internaţională. Întrevederea cu Cancelarul Angela Merkel va fi urmată de declaraţii comune de presă, scrie
news.ro.

Vezi și Previziune sumbră despre viitorul lui Grindeanu: „În oricare situație…”

Declarația momentului! Ce funcție va ocupa Sorin Grindeanu


Detalii incendiare! Cine este Sorin Grindeanu și pe cine a înșelat în ascensiunea sa politică



Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri