'Ce facem noi, ca cetățeni cinstiți, când găsim pe stradă un portofel c-o sumă de bani în el?' - Un român a predat Poliției portofelul găsit pe stradă, în care se aflau 2.900 de euro, dar și documente și carduri bancare

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 17-11-2022 11:25

Actualizat: 17-11-2022 11:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

„Ce facem noi, ca cetățeni cinstiți, când găsim pe stradă un portofel c-o sumă de bani în el?” - spune o replică celebră din seria de filme Brigada Diverse.


Un bărbat din Dej, Todoruț Valer, a găsit un portofel pe stradă și s-a dus imediat să-l predea la prima unitate a Poliției Române. Portmoneul avea 2.900 de euro în el.


Totodată, acesta conținea și documente, dar și carduri bancare.


Bărbatul nu este la prima faptă de acest fel. Anterior, el a găsit un telefon mobil pe stradă, pe care l-a predat apoi polițiștilor.


„Un portmoneu în care se aflau 2.900 de euro, dar și documente și carduri bancare, pierdut și găsit pe o stradă din municipiul Dej a ajuns repede la deținătorul acestuia.

Norocul unui bărbat dintr-o localitate din apropierea municipiului Dej a fost faptul că persoana care a găsit portmoneul, domnul Todoruț Valer, s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Dej pentru a-l preda, cu speranța ca cine l-a pierdut, să îl primească cât mai rapid, suma din interiorul fiind considerabilă.

Dânsul nu este la primul gest de solidaritate și spirit civic, anterior predase colegilor noștri un telefon mobil pe care îl găsise întâmplător și, la fel ca atunci, ne-a spus că predarea bunurilor pierdute de cineva este obligația unui cetățean, o normalitate.

Confirmăm și noi spusele domnului Valer, dar ținem să îi transmitem admirația noastră pentru umanitate și lecția de bun simț”, a transmis IPJ Cluj.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi persoane în picioare
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri