După ce presa bulgară a publicat ample reportaje referitoare la inițiativa unor cetățeni care vor să ceară autonomia regiunii Montana-Vraţa-Vidin şi alipirea ei la România, în țara vecină e mare agitație.
Unii dintre bulgari sunt încântaţi de idee, alţii mai puţin. Cert este, însă, că toată lumea doar despre asta vorbeşte, informeaza Digi 24.
„Autonomie...Nu. Nu e rău, dar noi avem ţara noastră”, spune o persoană intervievată de reporterul Digi.
„La voi, pensia minimă e de 200 de euro. La noi e de 200 de leva. Nu se trăieşte. Apa e scumpă, lumina, totul e scump. Nu e bine în Bulgaria acum”, susține un alt individ.
Totuși, autoritățile evită sa discute subiectul. Mai mult, reprezentanții etnicilor români din Bulgaria se dezic de idee.
„Eu cred că e o chestie care nu a fost bine gândită. În momentul de faţă nici Bulgaria, nici România n-au vreun interes de a se strica relaţiile între ambele state”, spune Ivo Gheorghiev, lider al etnicilor români.
Şeful Camerei de Comerţ din Vidin crede că autonomia şi unirea cu România ar fi pur şi simplu irealizabilă. Spune însă că e un semnal pe care oamenii din zonă îl dau către politicienii de la Sofia.
„Oricum, Bulgaria este Bulgaria şi nu este de vânzare şi nu trebuie să fie împărţită. Această idee vine să ne arate că într-adevăr în această regiune de nord-vest există probleme, că aceste probleme sunt foarte foarte serioase şi că este timpul ca cineva să facă ceva pentru această regiune”, spune Krasimir Kirilov, preşedintele Camerei de Comerţ Vidin.
Vezi și Lovitură pentru sute de oameni! Ce importantă fabrică se ÎNCHIDE, după EȘUAREA negocierilor pentru preluarea acesteia
Sume IMPRESIONANTE! Cât câștigă Bogdan Grecu, fostul soț al Danei Grecu, cu afacerea sa
Ce spun bulgarii despre unirea cu România - Cum e viața în județele care ar vrea să se alipească la țara noastră
Trending

09:15Actual
'Șpaga' de 20.000 de euro a lui Robert Turcescu. Beleaua uitată în care suveranistul a intrat din cauza lui Gigi Becali

10:20Actual
Beizadeaua lui Radu Vasile, ex-premier al României, s-a făcut băiat cuminte. Ce meserie practică Radu Tudor după ce a făcut furori în cluburile bucureștene

09:53Actual
Comuna din România care refuză metroul. Primăria localității nici nu vrea să audă de varianta lui Daniel Băluță

14:29Economie
Revoluție fiscală la impozitul pe locuință. Ilie Bolojan explică noul sistem de calcul la „valoarea de piață”

12:09Externe
S-a înfuriat Viktor Orban. Premierul maghiar nu a mai rezistat și i-a dat o replică dură lui Volodimir Zelenski: „De asta nu puteți fi membru al UE”

15:19Actual
ÎPS Teodosie se dezice de George Simion. Arhiepiscopul Tomisului este tot mai departe de doctrina partidului AUR și se delimitează de acesta

10:52Actual
Păcăleală cu cartele Digi România de 13.50 lei. Cât a ajuns să plătească un român care a comandat-o de pe o platformă online

14:46Actual
A cedat Nicușor Dan în fața lui Donald Trump. Președintele României a decis să dea curs invitației liderului de la Casa Albă

08:31Actual
Vremea o ia razna luni, 16 februarie! Alertă de ninsori, viscol și temperaturi de îngheț în toată țara

18:03Actual
Salariul pe care îl încasează o casieriță STB a fost făcut public. Sporul de vechime le poate mări leafa cu 32%
Articole Similare

20:20Externe
Marco Rubio, mesaj tranșant: „Nu vrem ca Europa să fie un vasal al Statelor Unite”. Ce le cere, de fapt, americanul aliaților

15:45Externe
Țara vecină care ne fură turiștii. Record absolut bifat anul trecut de acest stat

14:03Externe
Țara în care fug bogații planetei. Ultimul bastion al oamenilor cu averi uriașe nu se mai află în Europa

12:09Externe
S-a înfuriat Viktor Orban. Premierul maghiar nu a mai rezistat și i-a dat o replică dură lui Volodimir Zelenski: „De asta nu puteți fi membru al UE”

14 febExterne



