Tunisianul Anis Amri, presupusul autor al atentatului din Berlin, a fost împușcat mortal de poliție vineri dimineață, la Milano.
Acesta ajunsese în Italia în cursul nopții de joi spre vineri, cu un tren care venea de la Paris, informează express.co.uk. Așadar, la scurtă vreme după ce a comis atentatul, Amri a fugit din Germania în Franța. Reconstituind această fugă, el avea trei opțiuni: fie să treacă granița direct din Germania în Franța, fie să ocolească prin Belgia, fie să meargă prin Luxemburg.
Cel mai probabil, tunisianul de 24 de ani a ales cea de-a doua variantă, alegând să părăsească Germania, după ce a vizitat o moschee la aproximativ opt ore de la comiterea atentatului.
Când a văzut că autoritățile din Europa au fost induse în eroare de o pistă falsă - poliția daneză anunța că a fost văzut în Danemarca, Amri a luat calea Italiei, cumpărându-și un bilet din Paris către Milano. Ajuns în orașul italian, doi agenți ai poliției au încercat să-l identifice, moment în care a deschis focul, strigând „Allahu Akbar!”
În cele din urmă, oamenii legii l-au împușcat mortal. Tunisianul care avea legături cu Statul Islamic este considerat de autorităţile germane drept autorul atentatului cu camion comis la Berlin, în care au murit 12 persoane şi alte 49 au fost rănite.
Atentatul pus la cale de Amri a ridiculizat poliția germană, care îl supraveghea de ceva timp.
Vezi și Cum vrea Klaus Iohannis să respingă propunerea PSD
Averea considerabilă a lui Sevil Shhaideh – propunerea PSD-ALDE pentru postul de premier


















