Cei mai buni mucenici din București. Unde poți găsi produsul delicios de sezon în localurile din Capitală

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 08-03-2024 12:02

Actualizat: 08-03-2024 12:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În fiecare an, pe data de 9 martie, toți românii se bucură de Sărbătoarea celor 40 de mucenici. Cu acest prilej, delicioșii mucenici sunt o desfătare pentru noi toți, gustul lor fiind unul cu totul special. Citiți în continuare unde puteți găsi în acest an cei mai buni mucenici din București. 


Sărbătoarea celor 40 de mucenici are o istorie îndelungată în țara noastră. În fiecare an, pe data de 9 martie,
românii se înfruptă din delicioșii mucenici, care fie sunt făcuți în propria gospodărie, fie sunt cumpărați din comerț.

(VEZI ȘI: Florării online din București care îți oferă buchete superbe pentru 8 Martie la prețul corect. De unde poți comanda flori pentru persoana iubită)

Unde se găsesc cei mai buni mucenici din București


Sărbătoarea celor 40 de mucenici este un moment în care tradițiile și valorile culturale românești sunt transmise și celebrate în fiecare familie și comunitate. Conform tradiției, pe data de 9 martie se fac și se oferă mucenici, care sunt de obicei făcuți în formă de 8, ca un simbol al infinitului sau al vieții de după moarte.

Prepararea mucenicilor diferă în funcție de zonă. Astfel, în Moldova, mucenicii, numiți și sfințișori, sunt făcuți din aluat de cozonac, apoi sunt copți, după care sunt unși cu miere și nucă. În Dobrogea, mucenicii își păstrează aceeași formă a cifrei 8, doar că sunt mai mici și se pregătesc fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă.

Iată care sunt locurile din București de unde puteți cumpăra cei mai buni mucenici în acest an:

  • Târgul de mucenici de la Muzeul Țăranului Român – care are loc în weekend-ul 8 - 10 martie 2024

  • Casa del Pan (str. Polonă nr. 89)

  • rețeaua de cofetării Ana Pan

  • Pâinea lui Dumnezeu (Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești nr. 50)

  • Brutăria cu Maia (str. Maior Campeanu Alexandru nr. 42)

  • Sweet Oclock (Strada Ramuri Tei nr. 8)

  • rețeaua Mara Mura

  • Băcănia Veche (Bulevardul Dacia nr. 25)

  • Grain Trip (Strada Nerva Traian nr. 16)

  • Andreea F (Calea Victoriei nr. 222 sau Strada George Călinescu nr. 52)

  • rețeaua Pain Plaisir


Semnificația Sărbătorii celor 40 de mucenici


Pentru creștinii ortodocși, Sărbătoarea celor 40 de Mucenici nu este doar o ocazie de a mânca delicioșii colăcei, ci are și o semnificație religioasă și culturală. Este o zi de amintire și cinstire a martiriului celor 40 de soldați creștini, care, potrivit legendei, au fost ucişi pentru credinţa lor.

Aceștia au fost siliţi de guvernatorul Armeniei să renunţe la credinţa lor, însă au refuzat, fiind imediat întemniţaţi timp de opt zile şi bătuţi cu pietre. Ulterior, au fost condamnaţi la moarte prin îngheţare, în lacul Sevastiei. În acel moment, cei 40 de soldați au început să se roage Mântuitorului pentru a rezista frigului. Se spune că în urma rugăciunilor, apa lacului s-a încălzit și 40 de cununi strălucitoare s-au pogorât asupra soldaților. A doua zi însă, a fost dată poruncă să lise zdrobească picioarele și astfel toți cei 40 de soldați creștini au murit. Pentru a nu mai rămâne nimic din trupurile lor, ele au fost arse, iar oasele au fost aruncate într-un râu din apropiere.

(NU RATA: Luna martie vine cu o mulțime de surprize! Supermarket-urile pregătesc vouchere de mii de lei pentru cumpărători)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri