Chirilă rupe norma vara asta! Ce SUMĂ URIAȘĂ cere pentru un concert

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 17-06-2017 14:05

Actualizat: 17-06-2017 13:50

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Tudor Chirilă este pe val. Juratul de la „Vocea României” are agenda plină de concerte, deși tariful pentru un eveniment s-a mărit considerabil.


Presa tabloidă anunță că artistul, care a sprijinit mișcarea #Rezist în acest an, cere acum o sumă cu aproape de 4 ori mai mare decât în trecut, pentru un concert.


Persoane din domeniul artistic au dezvăluit că Tudor Chirilă ar percepe aproximativ
7.500 de euro, plus cheltuieli de transport și cazare.


„Chirilă este pe un drum ascendent! Dacă atunci când a părăsit trupa „Vama Veche”, el a avut o perioadă în care a  intrat într-un con de umbră, acum situația s-a schimbat radical! Artistul este cu adevărat pe val și îi merge că pe roate! Tudor  este jurat la una dintre cele mai vizionate emisiuni de talente muzicale, iar  cu „Vama” are sezonul plin de concerte, pe sume care se învârt în jurul a 7.500 de euro, plus cheltuieli de transport și cazare. Totul, în condițiile în care, în urmă cu câțiva ani, abia dacă prindea un contract cu 2.000 de euro”, au afirmat surse din domeniul artistic, pentru
wowbiz.ro.

Vezi și A ieșit la iveală! Din ce motiv a plecat Corina Drăgotescu de la România TV

Adevărul: cine a declanșat de fapt CRIZA politică! Rolurile lui Grindeanu, Ponta și BINOMUL


Fabulos! Cine este cel mai bogat consilier al lui Iohannis? Are 6 apartamente

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri